Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden The Hangover II: Scene noi au fost lansate în trei spot-uri publicitare

The Hangover II: Scene noi au fost lansate în trei spot-uri publicitare

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de premiera mult-aşteptată a continuării comediei „The Hangover”, noi detalii din partea a doua au fost dezvăluite publicului în trei noi scene amuzante, relatează HuffingtonPost.

În primul rând, aflăm încă o dată că întreaga nebunie şi tot „măcelul” este din vina ciudatului grupului, Alan (Zach Galifianakis). În ce măsură sunt ceilalţi implicaţi rămâne de văzut, dar cert este că toţi au pierderi serioase de memorie.

Printre altele, putem observa cu uşurinţă că Alan nu prea se descurcă cu un pistol.

De asemenea, într-o scenă apare şi domnul Chow Ken Jeong, care evident va avea un rol extins în această comedie. De altfel, nu există nimic din ce el nu ar putea face, au spus scenariştii pentru Entertainment Weekly.

“Ken chiar ar face orice. Sutn sigură că dacă i-am cere să omoare un om pentru o scenă, el chiar ar face asta. Entuziasmul lui este nelimitat”, a spus co-scenaristul Ken Mazin.

În curând, toată lumea va putea vedea cât de departe au mers trăzniţii prieteni, în partea a doua a comediei.

The Hangover II- Alan face ravagii cu un pistol


The HangoverII- Chow Ken Jeong îşi pune amprenta pe acţiune


The Hangover II- Cei patru reconstituie întâmplările

Citeşte mai multe despre:   premiera