Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Unde se refugiase Nelu Ploieșteanu, de ani de zile

Unde se refugiase Nelu Ploieșteanu, de ani de zile

Un articol de: Andrei Vlad - 02 Apr 2021, 14:03
Unde se refugiase Nelu Ploieșteanu, de ani de zile Monden

Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai cunoscuți lăutari români, a murit la Spitalul Floreasca, din București, la vârsta de 70 de ani, vineri dimineață. Un lucru mai puțin cunoscut despre celebrul cântăreț este faptul că se mutase din Capitală, de câțiva ani. 

Nelu Ploieșteanu s-a născut la Ciorani, Prahova. Armata a făcut-o la Brașov și Timișoara, iar din 1970 s-a mutat la București. Câțiva ani a călătorit cu diverse turnee prin Franța, Italia, Belgia, Olanda și Germania, o bună perioadă a vieții a petrecut-o în Capitală, iar în ultimii ani, Ploieșteanu se stabilise în stațiunea turistică Slănic Moldova, în județul Bacău. 

Slănic Moldova se află în sud-vestul județului, la poalele Munților Nemira, la o altitudine de 530 de metri, într-o vale înconjurată de fagi și brazi. Slănic Moldova are o populație de aproximativ 5.000 de locuitori.

 

Nelu Ploieșteanu, devenit celebru după vârsta de 40 de ani

 

Cântărețul de petrecere a decedat în București, după ce a fost infectat cu SARS-COV-2. Pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, a fost transportat la spital și intubat. 

Vestea decesului a oferit-o chiar și SMURD, pe Facebook. 

„Din păcate maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!” a scris pe pagina de socializare Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.

Cariera de artist solo a lui Ploieșteanu a cunoscut o creștere fulminantă după Revoluție, când a scos 18 albume de muzică de petrecere. De curând, a semnat și o colaborare neconvențională, cu Alex Velea.Tragedie în lumea artistică! A murit o mare valoare a României, la doar 43 ani, din cauza Covid-19

Ploieșteanu a dezvăluit într-un interviu faptul că și-ar fi dorit să devină celebru mult mai devreme. El s-a căsătorit la vârsta de 22 de ani, după ce a terminat armata și a avut cinci copii, patru fete și un băiat. 

Citeşte mai multe despre:   Nelu Ploiesteanu