Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Ursul Bruno, împuşcat de un vânator în Slovenia

Ursul Bruno, împuşcat de un vânator în Slovenia

Renumitul urs brun Dino, cu peste 25.000 de fani pe Facebook, a fost împuşcat de un vânator în Slovenia, potrivit green-report.ro. În Slovenia, vânătoarea de urşi este legală, în limita a aproximativ 100 de exemplare care sunt împuşcate în fiecare an, pentru a se menţine numărul acestora la nivelul actual.

Însă anumiţi urşi care trăiesc în unele părţi ale Europei care nu mai sunt populate de membrii speciei sale, au câştigat o formă specială de protecţie, prin care se doreşte reintroducerea urşilor sălbatici în mediul lor natural.

Fanii lui Dino au fost şocaţi să afle că ursul nu a fost împuşcat din greşeală, uciderea animalului fiind planificată de autorităţile din Slovenia, care au eliberat un permis în acest sens, motivând că ursul se comportă ciudat, existând ipoteza că ar fi fost bolnav de rabie.

Potrivit oficialităţilor, ursul avea mişcări necontrolate, în special la nivelul capului, ceea ce ar fi putut indica faptul că acesta suferea de rabie. Însă după uciderea ursului, autorităţile au descoperit că gesturile necontrolate erau cauzate de o rană pe gât.

După acest incident, „peretele” de pe contul de Facebook al lui Dino s-a transformat într-un memorial în care toţi care l-au iubit şi-au exprimat regretul

Dino este cel de-al doilea urs celebru care a murit, după ce săptămâna trecută, ursul polar Knut a murit în urma unui atac de epilepsie.

Citeşte mai multe despre:   Facebook,   impuscat
 
 
 
Loading...