Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden "Vraciul" Denisei Manelista: Avea intoxicaţie cu cupru!

"Vraciul" Denisei Manelista: Avea intoxicaţie cu cupru!

Un articol de: -
Monden

Un apropiat al Denisei Manelista a făcut noi dezvăluiri despre suferința prin care trece artista. Marian Vasile a scăpat de aceeași boală ce o macină pe tânără cu un tratament naturist. Denisa a urmat același tratament vreme de câteva săptămâni, dar apoi a renunțat. 

Deşi valorile analizelor începeau să-i mai liniştească pe cei din jurul ei, tânăra nu mai ia pastile din plante şi nici nu mai consumă sucuri din fructe şi legume, notează Click!.

”M-am dus la ea, nu a putut să se ridice din pat. Mi-am dat seama că e grav. Practic nu mai era nimic de făcut. Stătea cu lumânările pe masă, era un cadru foarte urât, dar probabil că mama ei s-a speriat şi se aştepta la ce e mai rău. Chimioterapie nu avea cum să facă în stadiul bolii ei. La ea cancerul a venit ca o reacţie la alte boli. Avea intoxicaţie cu cupru. Ficatul ei mai era funcţional în proporţie de 10-15 la sută. A făcut o embolizare la Viena şi în două luni a făcut de două ori lichid ascitic (n.r. acumulare de lichid în abdomen). Analizele indicau nişte valori extrem de mari. Proteina C reactivă, un marker important sintetizat de ficat,  care trebuia să fie 5 era 200. După două săptămâni de tratament naturist ajunsese la 135 şi totuşi familia m-a acuzat că am intoxicat-o cu suc de morcov, măr şi sfeclă. Mă simt vinovat moral, că nu am putut să o duc până la capăt", a povestit ”vraciul” Marian Vasile, la Antena 1.

El susține că s-a vindecat de cancer laringian după ce a renunțat la zahăr și la proteine animale și a urmat un tratament naturist.

 
 
 
Loading...