Fanii sunt DISPERAȚI: Kanal D a făcut anunțul ȘOC! Emisiunea a fost SCOASĂ din grila de programe
Emisiunea prezentată la Kanal D de către Giani Kiriță, Victor Slav și Cătălin Cazacu va fi scoasă din grila de programe!
Este vorba despre „Vulturii de noapte”, iar motivul este unul previzibil.
Audiența nu era pe măsura dorințelor, show-ul fiind în competiție cu „Xtra Night Show”, prezentat de Dan Capatos. Acesta din urmă se bucură de un succes mai mare la public, iar emisiunea celor trei nu se compară cu audiențele lui Capatos.
O nouă emisiune îi va lua locul din această duminică, de la ora 23.00 - „Super Potriveala”, prezentată de Jorge, conform Ciao.
„Asocierea între noi trei va fi clar, demnă de Oscar! Eu cu Giani Kirita ne cunoaștem foarte bine pentru că am petrecut foarte mult timp împreună, într-o perioada foarte scurtă. Cred că Victor Slav, de cealaltă parte, este cel care ne va ține pe linia de plutire și va contrabalansa situația, atunci când va fi cazul. Așa că aceste ingrediente vor da naștere unui spectacol pe cinste”, povestea Cătălin Cazacu la începuturile emisiunii.
Un meteorit a căzut pe Pământ, fără să lovească pe cineva. Dar, la câteva zile distanţă, oamenii au început să se îmbolnăvească grav