Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Adina Vălean, comisarul desemnat de România, va fi audiată în 14 noiembrie, în Comisia Transporturilor din Parlamentul European / Toate detaliile despre interviuri, evaluare și votul din plen

Adina Vălean, comisarul desemnat de România, va fi audiată în 14 noiembrie, în Comisia Transporturilor din Parlamentul European / Toate detaliile despre interviuri, evaluare și votul din plen

Un articol de: Vladimir Ionescu - 08 Noi 2019, 15:04
Politică

Adina Vălean, propusă de Guvernul Orban pentru a prelua portofoliul de comisar european al Transporturilor, va fi audiată, în 14 noiembrie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, după cum arată programul convenit de Conferința președinților.

Așadar, potrivit g4media.ro, serviciul de presă al Parlamentului European a anunțat că, în urma discuțiilor dintre Președintele instituției și liderii grupurilor politice, s-a stabilit următorul program de audieri: 

- Oliver Várhelyi (Ungaria), Vecinătate și extindere, 00 – 11.00 în sala JAN 4Q2

- Adina-Ioana Vălean (România), Transporturi, 13.00 – 16.00 în sala Jan 4Q2

- Thierry Breton (Franța), Piața internă, 13.00 – 16.00 în sala Jan 2Q2

Audierile durează trei ore, timp în care comisarul desemnat de fiecare țară va face o prezentare introductivă de un sfert de oră, următă de întrebări din partea eurodeputaților. Concret, vor fi 25 de întrebări: un minut pentru fiecare întrebare, urmată de răspunsul comisarului desemnat și de o posibilă întrebare suplimentară din partea deputatului.

Mai apoi, se trece la etapa evaluării, care se rezumă la ședințe de lucru în care președintele și reprezentanții grupurilor politice din diferite comisii parlamentare vor evalua comisarii desemnați. Urmează ulterior Conferința președinților de comisie, care își va prezenta concluziile tot în 14 noiembrie, seara. Soarta audierilor va fi tranșată în 21 noiembrie.

În cele din urmă, Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene, se va prezenta, alături de titularii de portofolii, în plenul Parlamentului European, unde va cere votul eurodeputaților. Declarația sa va fi urmată de o dezbatere și oricare din grupurile politice sau cel puțin o douăzecime din numărul membrilor Parlamentului (pragul redus) pot depune o propunere de rezoluție.
Comisia va fi aleasă, în 27 noiembrie, cu majoritatea voturilor exprimate în sesiunea plenară, prin apel nominal.

Citeşte mai multe despre:   Adina Valean
 
Loading...