Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Adrian Țuțuianu dezvăluie ce vor face parlamentarii Pro România în ziua moţiunii: Vor vota ”la vedere”

Adrian Țuțuianu dezvăluie ce vor face parlamentarii Pro România în ziua moţiunii: Vor vota ”la vedere”

Un articol de: B1.ro - 09 Oct 2019, 16:45
Politică

Toţi parlamentarii Pro România care au semnat moţiunea de cenzură o vor vota joi la vedere, a declarat senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu.

"Vom discuta în seara aceasta în partid despre conduita noastră de mâine şi despre conduita noastră în continuare, chiar dacă s-au întâmplat aceste alunecări dintr-o parte în alta. Cei care au semnat moţiunea şi sunt membri ai Pro România vor fi mâine la vot", a spus Ţuţuianu, miercuri, la Senatm potrivit Agerpres.

Pe de altă parte el a dezvăluit că sunt colegi senatori care i-au sugerat că ar fi bine să aibă o discuţie de acest fel.

"Am 30, 40 de primari din Dâmboviţa care îmi cer să mă întorc înapoi în partid. (...) Primarii gândesc prin prisma intereselor lor, eu gândesc şi prin prisma intereselor mele şi prin prisma noţiunii de demnitate. În viaţă trebuie să mai ai şi demnitate, chiar dacă pierzi la un moment dat", a adăugat Ţuţuianu.

În opinia sa, varianta menţinerii PSD la guvernare înseamnă "o uzură şi mai accentuată cu consecinţe care se vor vedea la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor".


 

Citeşte mai multe despre:   adrian tutuianu,   pro romania
 
Loading...