Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică UPDATE// ALDE, în situația USR - PLUS: Tăriceanu apare în Registrul Partidelor ca fiind doar copreședinte, alături de Daniel Constantin // Drept la replică ALDE

UPDATE// ALDE, în situația USR - PLUS: Tăriceanu apare în Registrul Partidelor ca fiind doar copreședinte, alături de Daniel Constantin // Drept la replică ALDE

Un articol de: B1.ro - 08 Mar 2019, 21:37
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

UPDATE: În urma acestui articol, ALDE a trimis un drept la replică în care face mai multe precizări privind situaţia partidului din Registrul Partidelor şi despre calitatea lui Daniel Constantin.

 

Biroul Electoral Central a respins, joi, formarea alianței dintre USR și PLUS pentru alegerile europarlamentare, pe motiv că Dan Barna și Dacian Cioloș nu figurează, în Registrul Partidelor, ca președinți ai USR, respectiv PLUS. Vineri, Curtea Supremă a admis contestația celor două partide, astfel încât acestea vor putea candida împreună la europalarmentarele din 26 mai.

Într-o situație similară privind participarea la aceste scrutin se află, însă, și ALDE, informează G4Media. În Registrul partidelor politice, ALDE figurează ca fiind condus de doi copreședinți: Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. Asta înseamnă că, teoretic, lista de candidați a ALDE va trebui semnată de cei doi pentru a putea fi acceptată de Biroul Electoral Central. Cam greu, căci Daniel Constantin a plecat cu scandal, acum doi ani, din partidul ce azi e condus doar de Tăriceanu. Mai mult,  Constantin este membru fondator al Pro România, partidul condus de Victor Ponta, și este în imposibilitatea să semneze alături de Tăriceanu lista de candidați.

Dacă lista va fi semnată doar de Tăriceanu sau dacă până pe 28 martie – termenul limită de depunere a candidaturilor – acesta nu apare în Registrul Partidelor drept unic președinte ALDE, atunci sunt mari șanse ca partidul să nu poată participa la alegerile europarlamentare, mai susține G4media.

Drept la replică ALDE:

1) Potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, Capitolul II - Membrii partidelor politice, art. 8., alin (1) „Un cetățean român nu poate face parte în același timp din două sau mai multe partide politice”. De asemenea, conform alin (2) „Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior”.

Așadar, după cum rezultă din Legea partidelor politice, domnul Daniel Constantin și-a pierdut de drept calitatea de membru al ALDE în urma înscrierii sale în partidul Pro România.

2) De asemenea, conform registrului partidelor politice înregistrat la Tribunalul București, domnul Daniel Constantin ocupă funcția de prim-vicepreședinte în partidul Pro România. 

3) Referitor la modificarea conducerii ALDE în registrul partidelor politice, precizăm că ALDE așteaptă pronunțarea instanței în ceea ce privește hotărârea Congresului din luna aprilie 2017 prin care s-a ales noua conducere a partidului, respectiv în calitate de președinte domnul Călin Popescu-Tăriceanu. 

Citeşte mai multe despre:   alde,   bec,   calin popescu tariceanu,   daniel constantin,   registrul partidelor
 
 
 
Loading...