Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Alegeri locale 2020. Cine este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria București. Cochetează cu politica încă din 1999 și a scos un album de muzică populară

Alegeri locale 2020. Cine este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria București. Cochetează cu politica încă din 1999 și a scos un album de muzică populară

Un articol de: Andrei Vlad - 04 Sep 2020, 07:00
Alegeri locale 2020. Cine este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria București. Cochetează cu politica încă din 1999 și a scos un album de muzică populară Foto: Gabriela Firea / Facebook Politică

Gabriela Firea candidează pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Jurnalist la bază, până să devină primar general, a ocupat mai multe funcții în politică și în administrația publică. 

Gabriela Firea a devenit primar al Bucureștiului în 2016, după ce a obținut 43% din voturi, urmată de Nicușor Dan (USR), cu 30,5% și Cătălin Predoiu (PNL), cu 11%. Până la acest succes, jurnalista a urmat o carieră în presă, în orașul natal, Bacău. A terminat Facultatea de Litere din București și a urmat mai apoi studii în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE). 

 

Gabriela Firea, fost consilier al lui Mugur Isărescu

 

În presă, Gabriela Firea a debutat în 1990, ca reporter. A plecat din Bacău în 1992 în București, unde a fost redactor-prezentator la Radio Contact. Au urmat apoi 6 ani la TVR, ca realizator de reportaje economice și moderator la mai multe emisiuni, iar în 2001 a făcut pasul către trustul Intact. A fost redactor și prezentator la „Observator" la Antena 1 și Antena 3, iar în 2012 a intrat în PSD. 

În 2013 a devenit președinte PSD Ilfov, în 2014 a fost desemnată purtător de cuvânt al partidului, iar pentru alegerile prezidențiale din 2014, Firea a fost purtătorul de cuvânt al lui Victor Ponta. În 2016, fosta jurnalistă a fost delegată să coordoneze PSD București și în același an a fost desemnată drept candidat. 

Gabriela Firea a cochetat prima oară cu funcțiile publice în anii '90. A fost consilier pentru relații publice și imagine și purtător de cuvânt al premierului Mugur Isărescu în 1999, căruia i-a oferit titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului în 2019. 

 

Gabriela Firea: jurnalistă, scriitoare, cântăreață și politician

 VREME EXTREMĂ în România! A început să ningă abundent

Printre lucrurile mai puțin cunoscute despre Gabriela Firea se numără faptul că este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 2002, după ce a primit premiul pentru debut pentru un volum de versuri, iar în 2009 a lansat un album de muzică populară împreună cu Simona Gherghe. 

Gabriela Firea s-a căsătorit cu Florentin Pandele (59 de ani) în anul 2010, după 8 luni de la decesul primului soț, Răsvan Firea, fost atlet. Potrivit fostei jurnaliste, Firea și Pandele s-au cunoscut în 1998, prin intermediul lui Răzvan Firea. 

Primarul Bucureștiului are 3 copii: Tudor Ștefan (25 de ani), din primul mariaj, David Petru (8 ani) și Zian Mihail (5 ani), din a doua căsătorie. Numele complet al primarului general este Gabriela Vrânceanu Firea Pandele.

 

Citeşte mai multe despre:   Gabriela Firea