Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 // A început campania electorală pentru turul al doilea

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 // A început campania electorală pentru turul al doilea

Un articol de: Redacția B1.ro - 15 Noi 2019, 10:08
Politică

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri și se va încheia sâmbătă, 23 noiembrie 2019, ora 7:00. 

Al doilea tur de scrutin are loc în aceleași secții de votare și circumscripții electorale și pe baza acelorași liste de alegători de la primul tur, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). 

La fel ca la pimul tur, românii din străinătate vor putea vota pe parcursul a trei zile, începând de vineri, 22 noiembrie, după următorul program: vineri, 22 noiembrie, între orele 12:00 - 21:00; sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7:00 - 21:00; duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7:00 - 21.00. În aceste trei zile, programul de votare se poate prelungi până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare. 

Pentru a-și putea exercita dreptul la vot, românii din afara țării au nevoie de unul dintre următoarele documente: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare). 

Alegătorii care au ales să voteze prin corespondență și au primit plicul necesar votului trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul pe candidatul preferat, că acesta a intrat în turul al doilea. În cazul în care autocolantul este aplicat pe un candidat care nu a intrat în turul al doilea, votul este anulat. 

În România, sunt organizate 18.748 de secții de votare.

Votarea în țară are loc duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare. 

Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar. Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

În țară, cetățenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

Alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate pot solicita urna mobilă. 

Citeşte mai multe despre:   Romania
 
Loading...