Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Aleșii USR-PLUS vor face parte din ALDE european: Familia politică a trimis o notificare către Bruxelles în acest sens

Aleșii USR-PLUS vor face parte din ALDE european: Familia politică a trimis o notificare către Bruxelles în acest sens

Un articol de: Redacția B1.ro - 26 Mai 2019, 20:38
Foto: Inquam Photos / George Călin Politică

Familia politică ALDE a notificat Parlamentul European că viitorii eurodeputați de pe lista USR-PLUS se vor alătura acestui grup politic european, transmite Agerpres.

„Alocarea mandatelor în estimarea de mai târziu va ţine cont de acest aspect", a spus purtătorul de cuvânt al ALDE european.

Din grupul european ALDE vor mai face parte şi eurodeputaţii francezi de pe lista 'Renaissance', care include şi La République en marche (LRM), partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Liderul europarlamentarilor ALDE, Guy Verhofstadt, a declarat zilele trecute că la congresul din luna iulie partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu va fi exclus din ALDE Party din cauza participării alături de PSD la mutilarea legislației penale din România, reamintește g4media.ro.

Citeşte mai multe despre:   USR,   PLUS,   ALDE
 
 
 
Loading...