Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Alexandru Rafila, despre proteste: HoReCa nu a primit sprijin, foarte multă lume e afectată. Campania de comunicare e lipsită de empatie

Alexandru Rafila, despre proteste: HoReCa nu a primit sprijin, foarte multă lume e afectată. Campania de comunicare e lipsită de empatie

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 01 Apr 2021, 00:11
Alexandru Rafila, despre proteste: HoReCa nu a primit sprijin, foarte multă lume e afectată. Campania de comunicare e lipsită de empatie Foto: Inquam Photos / George Călin Politică

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că mulți oameni au ajuns să protesteze în stradă față de restricțiile impuse în contextul pandemiei deoarece acestea au fost comunicate fără empatie. Pe lângă asta, sunt mulți români afectați din punct de vedere financiar care nu au primit niciun sprijin. A invocat în acest sens angajații din sectorul HoReCa.

 

Alexandru Rafila, despre protestele anti-restricții din ultimele seri

 

„Mulţi oameni sunt afectaţi din punct de vedere economic, iar aici, evident, Guvernul are  o responsabilitate, să facă suportabilă din toate punctele de vedere viaţa cetăţenilor şi să ia acele măsuri care să aibă cel mai mic impact asupra vieţii lor. El trebuie să ia măsuri de sănătate publică, măsuri organizatorice prin care să țină pandemia sub control, dar trebuie și să permită o funcţionare cât de cât a societăţii. Dacă în mod evident HoReCa nu a primit un sprijin, în mod evident foarte multă lume este afectată”, a declarat Alexandru Rafila, pentru Digi24.

Deputatul social-democrat a atras atenția că există o campanie de comunicare pe tema pandemiei lipsită de empatie, or și asta i-a supărat pe români: „Coroborat şi cu campania de comunicare lipsită de empatie şi claritate, sunt motivele pentru care mulţi dintre cei care au hotărât să iasă pe străzi, în aceste zile, au făcut-o”. 

Profesorul a susținut că soluția este ca autoritățile să încerce să facă din cetățeni parteneri în această luptă cu pandemia de coronavirus.
 

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Rafila,   PSD,   proteste anti-restrictii,   epidemie de coronavirus,   HoReCa