Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Alexandru Rafila, după afirmațiile lui Vlad Voiculescu privind decesele COVID: O diversiune. Ideea asta că nu a documentat, dar a declarat, mi se pare absolut neserioasă

Alexandru Rafila, după afirmațiile lui Vlad Voiculescu privind decesele COVID: O diversiune. Ideea asta că nu a documentat, dar a declarat, mi se pare absolut neserioasă

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 16 Apr 2021, 19:30
Alexandru Rafila, după afirmațiile lui Vlad Voiculescu privind decesele COVID: O diversiune. Ideea asta că nu a documentat, dar a declarat, mi se pare absolut neserioasă Foto: Alexandru Rafila / Facebook Politică

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, vineri, că Vlad Voiculescu (USR-PLUS), recent demis din funcția de ministru al Săntății, nu a venit cu nicio soluție în gestionarea crizei COVID, iar în conferința de azi a dat vina pe greaua moștenire. Despre acuzația lui Voiculescu referitoare la faptul că raportările deceselor COVID sunt eronate, Rafia a spus: „Este aceeași diversiune pe care o practică dânsul de foarte mult timp”.

 

Alexandru Rafila, critici la adresa fostului ministru Vlad Voiculescu

 

„Nici domnul ministru Vlad Voiculescu nu știe. Dânsul a spus că numărul de morți este necloncudent, că cifrele nu sunt adevărate, și așa mai departe, după care a spus că nu are nicio dovadă în acest sens.

Deci este aceeași diversiune pe care o practică dânsul de foarte mult timp. Se victimizează. Aduce în discuție subiecte care nu au legătură cu gestionarea eficientă a pandemiei. Așa a făcut și în perioada ministeriatului, și încearcă să ducă atenția opiniei publice în alte zone”, a declarat Alexandru Rafila, pentru Digi24.

Deputatul PSD a mai spus că lipsa de asumare de care a dat dovadă Voiculescu atât timp cât a fost la Minister a fost încununată de conferința de presă de astăzi, unde a dat vina pe greaua moștenire.

Potrivit lui Rafila, cifrele despre decesele cauzate de COVID-19 se strâng la Ministerul Sănătății, care era condus chiar de Voiculescu.

„Este evident, nu a venit cu niciun fel de soluție, iar referirile (la numărul de morți raportat greșit - n.r.) mi se par foarte grave. Cred că Parchetul ar trebui să se autosesizeze la aceste declarații, dacă este așa.

Dacă nu este așa, trebuie să existe o explicație din partea domnului fost ministru Voiculescu, de ce le-a făcut, mai ales că centrul de comandă, unde se strâng toate aceste informații, este la Ministerul Sănătății, în directa sa subordine, și lucrează angajații Ministerului Sănătății acolo. Așa că, ideea asta că nu a documentat, dar a declarat, mi se pare absolut neserioasă”, a mai declarat Alexandru Rafila.Veste de ultimă oră despre Oana Sârbu! (FOTO)

 

Vlad Voiculescu, despre numărul de decese COVID: Investigația noastră arată diferențe fundamentale între ce se raportează și datele reale

 

Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a sugerat că numărul de morți cu COVID-19 nu este raportat corect.

„O să îl rog pe dl ministru interimar, care ocupă funcția de prim-ministru, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului domniei sale cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID. Nu aș vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reușit să documentăm. Investigația pe care am început-o arată diferențe fundamentale între ceea ce se raportează și datele reale”, a declarat Vlad Voiculescu.

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Rafila,   PSD,   Vlad Voiculescu,   USR-PLUS,   decese covid,   diversiune