Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică „Am vrut să întărim echipa”. Sorin Grindeanu, despre nominalizarea Rovanei Plumb la Ministerul Fondurilor Europene

„Am vrut să întărim echipa”. Sorin Grindeanu, despre nominalizarea Rovanei Plumb la Ministerul Fondurilor Europene

Un articol de: - 22 Feb 2017, 20:05
„Am vrut să întărim echipa”. Sorin Grindeanu, despre nominalizarea Rovanei Plumb la Ministerul Fondurilor Europene Foto: Jurnalul Național.ro Politică

Premierul Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, președintele PSD, au anunțat, miercuri, noi numiri la patru ministere.

Printre acestea se află și Rovana Plumb, nominalizată ministru delegat al Fondurilor Europene.

În urma numinalizării acesteia, premierul Grindeanu a precizat că s-a dorit întărirea într-un domeniu esențial a echipei guvernamentale.

"Am vrut să întărim echipa prin cooptarea unui membru de partid cu greutate politică, cu experiență în gestionarea unui minister, astfel încât obiectivele îndrăznețe pe care le avem — spre exemplu, în anul 2017, 5,2 miliarde de euro — să le atingem. (...) Am considerat necesar pentru a da mai multă forță acestui domeniu esențial pentru noi să atragem în echipa guvernamentală (...) un om care are experiență, un om care știe să deblocheze anumite lucruri și care are, așa cum vă spuneam, acea greutate politică necesară pentru a face aceste lucruri mai repede. Suntem în contratimp", a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

 

Citeşte mai multe despre:   Sorin Grindeanu,   Rovana Plumb,   ministru,   Guvernul Romaniei