Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică ANI a cerut DNA cercetarea fostului ministru Ioan Botiș

ANI a cerut DNA cercetarea fostului ministru Ioan Botiș

Un articol de: - 26 Apr 2011, 20:53
Foto: gov.ro Politică

Agenția națională de integritate a solicitat Direcției Naționale Anticorupție cercetarea  fostului ministru al Muncii, Ioan Botiș, pentru conflict de interese, anunță Mediafax.

Solicitarea a venit ca urmare a unei verificări a inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate, care s-au sesizat din oficiu, în legătură cu un potențial conflict de interese, având în vedere că soția acestuia fusese consilier pe proiectul „Şansa la deminitate”, finanţat de UE şi Guvern.

Inspectorii ANI consideră că există indicii serioase că fostul ministru ar putea să fi săvârșit infracțiunea de conflict de interese, prevăzută în Codul Penal la art. 253, indice 1.

ANI s-a autosesizat pe 19 aprilie în legătură cu acest caz iar Botiș a fost informat despre acest lucru și s-a prezentat la sediul ANI pentru a depune documente.

Vezi AICI reacţia lui Ioan Botiş

Suplimentar, ANI a informat că și soția acestuia, Ligia Adina Botiș, în baza funcției deținute de expert de tip A în cadrul Proiectului "Șansa la Demnitate", de asociat unic și administrator la SC Mobil Construct SRL, ar putea fi cercetată pentru fapte de corupție.

Infracțiunea de conflict de interese la care fac referire inspectorii ANI, în cazul lui Botiș, constă "în îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

Proiectul “Șansa la demnitate” al asociației "Parteneriat Euroactiv" a fost aprobat după numirea lui Botiș în funcția de ministru al Muncii. În calitate de ministru acesta a avut și atribuții legate de gestionarea fondurilor structurale. La data depunerii și semnării proiectului Botiș figura ca membru fondator al asiociației "Parteneriat Euroactiv".

În cazul Ligiei Adina Botiș, reprezentanții ANI susțin că aceasta era și consilier pe proiectul menționat dar și beneficiar al unui contract de închiriere catre asociație al unui spațiu personal.

Ioan Botiș, cercetat de DNA





Citeşte mai multe despre:   ministrul muncii,   DNA,   ANI,   cercetare,   ancheta
 
 
 
Loading...