Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică ANI: Deputatul PDL Brândușa Novac, în incompatibilitate

ANI: Deputatul PDL Brândușa Novac, în incompatibilitate

Un articol de: - 24 Feb 2011, 11:51
Foto: cdep.ro Politică

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au constatat că deputatul PDL Brânduşa Cornelia Novac se află în incompatibilitate. Conform unui comunicat al ANI, aceasta exercită simultan şi funcţia de manager al Circului Globus din Capitală.

Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 16 noiembrie 2010, cu privire la nerespectarea regimului juridic referitor la depunerea și completarea declarațiilor de avere și de interese în cazul deputatului democrat-liberal.



„Cuantumul remunerației managerului se stabilește la nivelul salariului maxim brut care se plătește în instituția publică, în condițiile legii, majorat cu până la 55 % din acesta”, se mai arată în comunicat.

Brânduşa Novac a fost aleasă deputat în circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti, colegiul uninominal nr. 8, în anul 2008. Totodată, ea deţine şi funcţia de Secretar al Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor.

“Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților constituie temei pentru eliberarea din funcție, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective”, mai precizează ANI.

Brânduşa Novac are la dispoziţie 15 zile pentru a contesta raportul de evaluare a incompatibilității.

Citeşte mai multe despre:   PDL,   incompatibilitate,   ANI
 
 
 
Loading...