Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Antonescu: USL, gata să-l suspende pe Băsescu. Voinescu: E jignitor pentru români

Antonescu: USL, gata să-l suspende pe Băsescu. Voinescu: E jignitor pentru români

Un articol de: - 20 Mai 2011, 15:59
Foto: B1 TV Politică

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că va declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, imediat ce va avea conturată o nouă majoritate parlamentară. Liderul PNL a declarat că „reprezentanţii USL în Parlament sunt gata să declanşeze singurele acţiuni politice care conferă stabilitate României: suspendarea preşedintelui şi înlăturarea Cabinetului Boc”.

„Soluţia pentru stabilitatea României şi pentru ieşirea din criză, sau primul pas către o astfel de soluţie, este suspendarea, constituirea unei noi majorităţi pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi pentru înlăturarea partidului său de la guvernare”, a declarat Crin Antonescu.

Liderul liberal a făcut aceste declaraţii pornind de la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, de joi, Antonescu apreciind că şeful statului a devenit principalul factor de instabilitate.

"Conjugat cu Congresul PDL - intrăm într-o nouă fază, în care prima concluzie, din punctul meu de vedere, e că, deşi vorbeşte de stabilitate, preşedintele Traian Băsescu e principlul factor de instabilitate şi are în mod vădit un comportament constat iresponsabil", a completat Antonescu.

Crin Antonescu, despre suspendarea lui Traian Băsescu
Embed:
 
Replica PDL: Efectul scăderii în sondaje a USL

În replică, deputatul PDL Sever Voinescu susţine că liderul liberal „nu face decât să aducă în atenţia publică obsesia corozivă anti-Băsescu, obsesie care i-a deformat politic, reducându-i la o unică dimensiune”.

„Iniţial, am crezut că domnul Antonescu ţine să puncteze, într-un peisaj politico-mediatic din care a cam lipsit din ultima vreme. Dar, observând vehemenţa ţăţească a liderului socialist, mi-am putut da seama că motivul real al ieşirii domniei sale, al acestui sprint retoric, este altul. De fapt, reacţia domnului Crin Antonescu de astăzi este un efect direct al scăderii în sondaje a USL”, a spus Sever Voinescu.

„România are nevoie de stabilitate politică acum, într-un moment politic delicat, când tocmai am ieşit din recesiune. (...) Ceea ce spune domnul Antonescu că vor socialiştii să facă este nu numai dăunător pentru România, ci jignitor pentru români”, a mai spus Voinescu. 

Sever Voinescu, despre suspendarea lui Traian Băsescu
Embed:

 

Citeşte mai multe despre:   Crin Antonescu,   Sever Voinescu,   PDL,   USL,   Traian Basescu
 
 
 
Loading...