Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta: USR a încercat să şantajeze PNL în Camera Deputaţilor. Dan Barna a făcut 'o cacealma' în Parlament

Victor Ponta: USR a încercat să şantajeze PNL în Camera Deputaţilor. Dan Barna a făcut 'o cacealma' în Parlament

Un articol de: Redacția B1.ro - 21 Oct 2019, 21:17
Sursă foto: hepta.ro & Facebook Politică

USR a încercat să șantajeze PNL prin includerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a proiectelor privind alegerea primarilor în două tururi şi a inițiativei legislative „Fără penali”, a decalarat preşedintele Pro România, Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate la România TV, citată de Stiripesurse.ro.

Scopul şantajului, potrivit lui Victor Ponta, fiind ca USR să voteze, la rândul lui, învestirea guvernului Ludovic Orban. 

Tot potrivit liderului Pro România, șantajul ar fi fost, de fapt, "o cacealma" a lui Dan Barna, făcută după ce DNA a deschis un dosar penal pentru fraudarea fondurilor europene de liderul USR.

Luni, biroul permanent al Camerei Deputaților a respins introducerea pe ordinea de zi a plenului proiectele privind alegerea primarilor în două tururi, inițiativa legislativă „Fără penali”, precum și abrogarea recursului compensatoriu, solicitare formulată de către PNL

Pentru includerea proiectului "Fără Penali" pe ordinea de zi a plenului Camerei au votat PMP, USR, PNL și minoritățile, în timp ce Pro România și PSD s-au abținut.

După aceste respingeri, tot Victor Ponta spunea că "este o lecție dată USR-iştilor".

„Să explicăm / nu există nicio Alianță PSD-PRO-UDMR-Minorități ( toți cei care s-au abținut azi la vot) / este doar o lecție pentru USR care, din aroganță sau din ignoranță, nu înțeleg să își respecte electoratul și regulile democratice!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Dan Barna,   USR,   PNL
 
Loading...