Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dan Barna revine asupra declaraţiei privind relaţiile cu China şi Rusia: "Poziţia noastră nu poate fi alta decât cea a tratatelor din care facem parte" (VIDEO)

Dan Barna revine asupra declaraţiei privind relaţiile cu China şi Rusia: "Poziţia noastră nu poate fi alta decât cea a tratatelor din care facem parte" (VIDEO)

Un articol de: Sebastian Pricop - 25 Aug 2019, 20:41
Foto: captură B1TV Politică

După ce a provocat anumite controverse printr-o declaraţie în care lăsa de înţeles că vrea dezvoltarea relaţiilor economice cu China şi Rusia, Dan Barna a revenit cu explicaţii privind viziunea sa pe politică externă, în emisiunea Talk B1.

"Mi se pare că România în momentul de faţă are opţiunile strategice foarte clare. Noi avem trei piloni: partneriatul nord-atlantic relaţia cu SUA privilegiată şi fundamental funcţională, NATO şi Uniunea Europeană. Aceştia sunt cei trei piloni, orice altă secvenţă nu este de actualitate din punctul meu de vedere cel puţin pe termen scurt în realitatea în care trăim. Din punct de vedere strategic, ca întindere teritorială, ca piaţă, ca populaţie, ca tip intern de politică avem toate atuurile şi este o aşteptare uriaşă de la noi din partea NATO, SUA şi din partea UE să confirmă aşteptarea şi această poziţie extraordinară pe care o avem. Dacă ne uităm ce am făcut în ultimii trei ani parcă ne chinuim să ratăm oportunităţi", a afirmat Dan Barna.

Candidatul alianţei USR-PLUS a arătat că Rusia şi China nu sunt actori responsabili pe plan internaţional şi din acest motiv România nu poate să aibă altă poziţie decât cea asumată prin tratate şi parteneriate.

"Am declarat la Suceava, mă întrebase un jurnalist despre poziţia despre China şi Rusia şi am vorbit acolo. Sunt într-adevăr actori importanţi în jocul global, numai că, în momentul de faţa, nici Rusia, vorbim de Crimeea, nici China, vorbim de partea economică şi de Hong Kong, nu se comportă ca nişte actori responsabili în plan internaţional şi din această perspectivă poziţia noastră nu poate fi alta decât cea a tratatelor din care facem parte şi poziţia coordonată cu parteneriatele din care facem parte. Aici lucrurile nu sunt de niciun fel de gri, noi avem o poziţie, garanţia noastră de securitate înseamnă NATO, nu avem nicio altă opţiune, este foarte clar lucrul ăsta. Şi ca să fiu foarte clar, aici văd România şi în perioada următoare deoarece este poziţia nu doar legitimă, dar care rezonează cu aşteptările cetăţenilor din România", a precizat Dan Barna.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Citeşte mai multe despre:   Dan Barna,   USR,   China,   RUsia,   Rusia
 
 
 
Loading...