Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Băsescu, despre Blaga: PDL nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal

Băsescu, despre Blaga: PDL nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal

Un articol de: - 17 Apr 2011, 14:09
Foto: presidency.ro Politică

Prezent duminică la Covasna, preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa secretarului general al PDL, Vasile Blaga, spunând că PDL "nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte".

Președintele a declarat că nu vrea să renunțe la Emil Boc și că își va menține decizia de a-l susține pe acesta la șefia PDL.

"Bineînţeles, nu mi-am schimbat opţiunea şi nu am motive să-mi schimb partenerul pe care îl am din 2004, Emil Boc", a declarat președintele.

Șeful statului l-a criticat pe Vasile Blaga pentru că a făcut publică o întâlnire pe care acesta avut-o cu el şi cu Emil Boc, legat de creşterea de la 1.400 la 4.800 a numărului de delegaţi la congresul PDL.

"Din păcate, unul din candidaţi, Blaga, a ţinut să facă public că a avut o întâlnire cu preşedintele şi pe urmă încă una. Mi se pare că, fiind vorba de PDL, nivelul de exigenţă în relaţiile cu mine este puţin mai ridicat din punct de vedere comportamental, nu înţeleg ce avantaj a avut sau de ce consideră că dacă se află că a vorbit cu mine îi creează un avantaj. Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculaţie publică şi faptul că sunt folosit în campanie şi cu interpretări de schimbare de susţinere", a declarat Băsescu.

Președintele a continuat atacurile la adresa lui Blaga, spunând că acesta "şi-a însuşit un atac provenit din televiziunile lui Vântu şi Voiculescu" atunci când a declarat că vrea să-i fie şefului statului "un partener vertical, nu slugă".

"PDL nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte", a adăugat Traian Băsescu.

Referitor la varianta propusă de jurnaliști potrivit căreia Vasile Blaga ar fi condus campaniile electorale ale PDL, șeful statul a afirmat că lui nu i-a condus nimeni niciodată campaniile.

"Mie niciodată nu mi-a condus nimeni campaniile. Punct. Cine crede că mie mi-a condus vreo campanie, să demonstreze că poate câştiga cu alt candidat. Unii care pretind că m-au făcut pe mine să câştig n-au câştigat alegerile nici când au candidat ei. Hai s-o lăsăm pe asta cu miturile create pe bani, da?", a conchis Băsescu.

Traian Băsescu, nemulţumit de Blaga




Citeşte mai multe despre:   Preşedintele Traian Băsescu,   covasna,   Emil Boc,   Vasile Blaga,   PDL
 
 
 
Loading...