Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Băsescu: Nu există serviciu de informații serios care să nu aibă oameni în presă

Băsescu: Nu există serviciu de informații serios care să nu aibă oameni în presă

Un articol de: - 29 Apr 2016, 11:58
Băsescu: Nu există serviciu de informații serios care să nu aibă oameni în presă Politică

Nu există serviciu de informații serios care să nu aibă oameni în presă, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, în emisiunea X-Press, moderată de Sabin Orcan pe B1 TV.


"Legat de faptul că sunt acoperiți în presă. Nu există serviciu de informații serios care să nu aibă oameni în presa. De regulă, serviciile secrete folosesc acești oameni în teatre de război.


Nu îi confundați cu ofițerii acoperiți. Sunt agenți de influență, invitați la discuții, la SIE, la SRI. Li se explică anumite lucruri și ei pe urmă le promovează în presă", a declarat Băsescu.


Acesta s-a referit și la afirmațiile făcute de Ponta în ultima vreme, potrivit cărora printre liderii social-democrați s-ar afla și un ofițer acoperit.


”Din păcate, am ajuns la stadiul în care facem un joc politic pe seama serviciilor secrete", a opinat fostul șef al statului.


Traian Băsescu a mai spus că are certitudinea că Victor Ponta și Sebastian Ghiță sunt ofițeri acoperiți: ”În ceea ce mă privește, eu nu am dubii, dar nu am dovezi la Ponta și Ghiță. Ghiță mă amenința cu chemarea la comisii. Foarte bine. Să mă cheme. Am spus că nu am cum să dovedesc, pentru că așa ceva nu ai cum să dovedești. Nu ai cum să dovedești că există hotărârea lui Ponta care a secretizat pentru totdeauna rezerviștii din serviciile secrete".


”Vreau să precizez că, în mod categoric, acești oameni, după ce au devenit membri ai Parlamentului, nu au mai fost ofițeri acoperiți, au fost trecuți în rezervă și cu asta basta. Serviciile secrete nu ar încălca legea. Nu numai persoana ar fi în dificultate, dar serviciul secret ar exploda dacă ar avea ca ofițer acoperit activ un procuror, un judecător, un parlamentar.


Asta nu au voie să facă și vă pot asigura că nu au încălcat legea după ce m-am instalat la Cotroceni. A fost una dintre primele atenționări făcute și în CSAT, în care am atenționat cu privire la respectarea legii din acest punct de vedere", a mai declarat Traian Băsescu.

VREME EXTREMĂ în România! A început să ningă abundent

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Sabin Orcan,   X-Press,   Victor Ponta,   ghită,   presa