Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: "PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale"

Traian Băsescu: "PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale"

Un articol de: Sebastian Pricop - 17 Iun 2019, 21:06
Traian Băsescu: "PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale" Foto: captură B1TV Politică

Fostul preşedinte Traian Băsescu a arătat, luni seară, că nu există niciun plan comun al opoziţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2019, dar a susţinut că nici nu ar fi nevoie de un asemenea scenariu pentru că PSD nu are un candidat care să îl poată învinge pe preşedintele Klaus Iohannis.

"Plan comun nu există în opoziție, dar foarte probabil îi va strânge nevoia, ca și pe mine, iar soluția e să bată PSD la locale. PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale”, afirmat Traian Băsescu, la Digi24.

Traian Băsescu, încă senator PMP, a arătat că opoziţia nu are şanse să treacă prin Parlament moţiunea de cenzură, dar a arătat că acest demers era obligatoriu pentru PNL.

„Nu va trece moțiunea, însă opoziția nu avea ce să facă. Tema președintelui PNL în campania internă a fost Jos Dragnea, Jos PSD, or, dacă nu depuneau o moțiune de cenzură, erau penibili. Au depus-o, dar din păcate nu va trece. Va fi un motiv de consolidare a zdruncinatului PSD și ALDE. Vor spune la vot – suntem puternici, nu putem fi dați jos”, a mai arătat PNL.
Pe de altă parte, fostul președinte este deranjat de abordarea PNL de a negocia individual cu oameni din PSD pentru moțiunea de cenzură, în contextul în care partidul blama astfel de practici în trecut.

"Pe mine mă deranjează chestia asta cu negociem individual cu oameni din PSD. Exact ce afișăm ca opoziție noi nu luăm parlamentari de la putere, exact aia facem. Ce e cu sesiunea asta de mercato de parlamentari? Acuzăm orice altfel de acțiune de genul acesta, dar acum e bună. Datorită modului cum s-a desfășurat campania pe tema jos PSD, PNL nu avea ce să facă, trebuia să depună o moțiune pentru că altfel se descalifica în fața propriului electoral”, a explicat Traian Băsescu.

Camera Deputaților și Senatul vor dezbate și vota, marți, în plen reunit, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură prin care partidele de opoziție vor demiterea Guvernului Dăncilă.
 

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   PSD,   PNL,   Klaus Iohannis