Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Boc: Noi, în PDL, suntem şi rămânem prieteni

Boc: Noi, în PDL, suntem şi rămânem prieteni

Un articol de: - 09 Apr 2011, 15:31
Foto: evz.ro Politică

Prezent sâmbătă la Miercurea Ciuc cu ocazia alegerilor pentru şefia PDL Harghita, Emil Boc a declarat că "multă lume nu înţelege" că membrii PDL "sunt şi rămân prieteni". "Mulţumesc sincer din partea Biroului Permanent Central fiecăruia dintre dumneavoastră pentru eforturile depuse, căci am câştigat toate alegerile din 2004 încoace şi fiecare vot al dumneavoastră a contat. Fără aceste rezultate, PDL nu ar fi ajuns la guvernare, nu ar fi câştigat alegerile prezidenţiale şi nici pe cele europarlamentare", le-a transmis Boc participanţilor la alegerile PDL Harghita.

Preşedintele PDL a declarat că, în ciuda faptului că în cursa pentru preşedinţia PDL sunt trei candidaţi, partidul este unul "democrat, iar competiţia este una între colegi".

"Şi asta nu înţelege multă lume, că noi, în PDL, suntem şi rămânem prieteni", a declarat Boc, adăugând că PDL are două obiective clare - să modernizeze România, să ofere şanse la un trai mai bun oamenilor şi să câştige alegerile din 2012 pentru a-şi continua guvernarea.

"Obiectivele PDL sunt clare: primul, ca partid de guvernământ, să modernizăm această ţară şi după această perioadă de criză să oferim românilor şanse la un trai mai bun, al doilea obiectiv fiind acela de a câştiga alegerile viitoare şi să continuăm guvernarea şi după 2012, pentru că scopul oricărui partid este să-şi impună principiile", a spus Boc, citat de Mediafax.

Emil Boc a afirmat că a luat măsurile anticriză necesare, chiar dacă acest lucru nu i-a plăcut, adăugând că acum încep să apară rezultatele pozitive.

"Acum încep rezultatele mai bune să apară. Trebuie să vă spun că România a atins cel mai mare nivel al exporturilor de după '89, că rata şomajului este cu câteva procente sub cea medie din Uniunea Europeană, că am reuşit la buget să recuperăm 15 la sută pe brut. 2011 se preconizează să aibă o creştere de 1,5 - 2 la sută, iar în 2012 de 4-5 la sută, însă aceasta se va întâmpla dacă nu abandonăm reforma şi să încercăm să nu cădem în patima populismului", a declarat Boc.

Liderul PDL a participat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, la alegerile pentru conducerea PDL Harghita, însoţit de secretarul general al partidului, Vasile Blaga, şi de vicepreşedintele PDL George Scripcaru.

Citeşte mai multe despre:   Premierul Emil Boc,   PDL,   Vasile Blaga,   criza
 
 
 
Loading...