BP al Camerei Deputaților a respins cererea PDL ca Ponta să informeze plenul legat de punctele discutate la CE
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins, marți, cererea grupului PDL ca premierul Victor Ponta să informeze plenul Camerei în legătură cu cele 11 puncte discutate la Comisia Europeană. Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat că această cerere era neregulamentară.
Conform Mediafax, liderul grupului PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, a declarat că a cerut în şedinţa Biroului Permanent ca premierulVictor Ponta să informeze plenul Camerei în legătură cu cele 11 puncte pe care acesta le-a discutat la Comisia Europeană şi modul în care le va soluţiona. Motivul respingerii, potrivit lui, a fost că trebuie aprobată și de Senat.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a susţinut, la rândul său, că liderul grupului PDL este "obişnuit cu un mod haiducesc de a conduce Camera şi a introdus o cerere pe ordinea de zi care nu este regulamentară", adăugând și ca i-a cerut lui Toader să spună care este articolul din Regulament în baza căreia poate fi chemat Victor Ponta pe această temă şi a rămas ca PDL să reformuleze această cerere.