Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Călin Popescu Tăriceanu, despre noul dosar la DNA: 'Sunt 73 de volume, ca să impresioneze'

Călin Popescu Tăriceanu, despre noul dosar la DNA: 'Sunt 73 de volume, ca să impresioneze'

Un articol de: B1.ro - 11 Noi 2018, 22:25
Călin Popescu Tăriceanu, despre noul dosar la DNA: 'Sunt 73 de volume, ca să impresioneze' Politică

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seara, că cele 73 de volume care compun dosarul transmis de DNA către Senat, reprezintă doar maculatură, întocmită de procurori pentru a impresiona.

 „Eu am serioase îndoieli în privința faptelor care ar putea să fie în dosarul care este trimis la Senat. Cu toate că sunt 73 de volume, ca să impresioneze, asta înseamnă 20.000 de pagini, părerea mea este că, așa cum s-a întâmplat și în dosarul precedent în care am fost acuzat și achitat, este enorm de multă maculatură. Pun acolo o hârtie ca să spună lumea: ”Domnule dacă sunt atât de multe pagini or fi cine știe ce probe deosebite”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

Președintele Senatului a afirmat că cele 73 de volume din dosarul în care este implicat sunt inaccesibile, astfel că încă nu se poate apăra.

„Fenomenul de telejustiție care funcționează la noi de o bună bucată de vreme. Practic a devenit deja uzuală, anormală și ilegală a DNA de a furniza informații pe surse care sunt preluate în buletinele de știri, pe diferite suporturi media. Într-o zi, săptămâna trecută am aflat că este vorba, întâi, de o suma de 800.000 de dolari. După aceea a crescut la două milioane, după aceea era patru milioane, după aceea de fapt nu a primit-o Tăriceanu, dar era o mită către o firmă austriacă. Eu nu știu exact despre ce e vorba...Aceste numeroase volume care au fost aduse la Senat sunt până în momentul de față inaccesibile, ele vor deveni accesibile cel mai probabil după ziua de mâine (luni-nr.). În rest ar trebui să răspund numai la informațiile care au apărut pe surse în mode ilegal, fără ca eu să pot să mă apăr, nu știu exact despre ce este vorba înăuntru. Sigur că sunt și surprins și enervat.”, a adăugat Tăriceanu.