Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Candidatul care deschide lista PSD la Senat în Teleorman se laudă cu punctele de lansare ”anti-grindă” realizate de guvernarea social-democrată: Dănuț Cristescu a fost și președinte al Consiliului Județean (VIDEO)

Candidatul care deschide lista PSD la Senat în Teleorman se laudă cu punctele de lansare ”anti-grindă” realizate de guvernarea social-democrată: Dănuț Cristescu a fost și președinte al Consiliului Județean (VIDEO)

Un articol de: Ramona Zaharia - 22 Noi 2020, 16:56
Candidatul care deschide lista PSD la Senat în Teleorman se laudă cu punctele de lansare ”anti-grindă” realizate de guvernarea social-democrată: Dănuț Cristescu a fost și președinte al Consiliului Județean (VIDEO) Politică

Social-democratul Dănuț Cristescu, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman și primul pe lista candidaților PSD pentru Senat în acest județ, laudă realizările guvernelor PSD, dar se încurcă în cuvinte. Într-un clip electoral de promovare, publicat pe Facebook, Cristescu vorbește despre șase puncte de lansare ”anti-grindă” făcute în timpul guvernării social-democrate. Dănuț Cristescu se referea, de fapt, la puncte de lansare a rachetelor antigrindină.

”Furculești, Troianu, Dracea, Călmățuiu, Plopii-Slăvitești, Segarcea Vale - șase puncte de lansare anti-grindă, realizate de guvernul PSD. Pentru susținerea fermierilor și protejarea culturilor, guvernul PSD va extinde sistemul anti-grindină acolo unde este necesar, în județul Teleorman”, promite Dănuț Cristescu în videoclipul de promovare electorală.

Dănuţ Cristescu a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman în martie 2017. Anterior, el ocupase funcția de vicepreședinte al CJ Teleorman.

Cristescu a fost și inspector şef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. El a a absolvit Facultatea de Transporturi Auto din cadrul Universității Politehnice București şi Facultatea de Drept. 

Candidatul care deschide lista PSD la Senat în Teleorman se laudă cu punctele de lansare ”anti-grindă” realizate de guvernarea social-democrată: Dănuț Cristescu a fost și președinte al Consiliului Județean

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Stiri Teleorman