Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cătălin Rădulescu: Noi, intelectualii din PSD, am putea candida la Congres. Noi nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnați, tractoriști, șoferi

Cătălin Rădulescu: Noi, intelectualii din PSD, am putea candida la Congres. Noi nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnați, tractoriști, șoferi

Un articol de: Redacția B1.ro - 07 Iun 2019, 17:13
Cătălin Rădulescu: Noi, intelectualii din PSD, am putea candida la Congres. Noi nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnați, tractoriști, șoferi Foto: Adevărul Politică

Deputatul Cătălin Rădulescu susține că ”grupul de intelectuali” din PSD, din care susține că face parte și el, va candida la alegerile din partid. 

”Eu cred că voi candida la Congres, așa cum cred că vor candida mulți dintre colegii și prietenii mei, dar vreau să văd ce se întâmplă în continuare. Văd că este o luptă pentru putere în PSD, noi nu am înțeles nimic de fapt din votul de pe 26, după care cred că grupul nostru de oameni intelectuali ne vom întâlni și vom lua o decizie în interiorul partidului nostru, ca să ne constituim ca și grup și sigur, să ne anunțăm candidaturile și cu susținerile și pentru candidatura la președinția partidului și ce va urma mai departe (...). Eu dacă candidez, voi candida pentru funcția de vicepreședinte”, a declarat Rădulescu, pentru RFI.

Deputatul a mai spus că îndepărtarea unor oameni percepuți ca fiind fideli lui Liviu Dragnea este ”o prostie”. Rădulescu face referire la o ”vânătoare de vrăjitoare” în PSD, în contextul în care el însuși a fost un om foarte apropiat de Dragnea, iar acum este vizat de această așa-zisă curățenie din partid.

”În primul rând, partidul ar trebui să se consulte cu absolut toată lumea și să nu facă greșeala pe care au început s-o facă unii dintre liderii partidului sau așa-numiți lideri, care încearcă să facă un fel de vânătoare de vrăjitoare, ca s-o numesc așa și să încerce să îndepărteze din funcții sau să limiteze accesul la funcțiile din partid unor oameni pe care dintr-o eroare ei consideră că au fost în echipa președintelui Dragnea sau apropiați de președintele Dragnea, ceea ce este o prostie. Oameni de exemplu ca Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu, Cătălin Rădulescu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici, Liviu Pleșoianu, Dorel Căprar, noi nu am fost oamenii unui președinte, noi suntem oameni vechi în PSD, din păcate pentru unii sau pentru alții suntem intelectuali, nu avem facultăți făcute nici la SRI, nici nu provenim din tot felul de meserii, de genul vânzători de cârnați, tractoriști, șoferi și atunci încercarea de a se prelua puterea de anumiți indivizi din partid sau încercând să se impună în partid cred că e o mare greșeală”, a mai declarat Cătălin Rădulescu.

Citeşte mai multe despre:   Catalin Radulescu,   psd_1