Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Rădulescu (PSD): Corupţia e un termen desuet. Care corupţie? Pedeapsa la domiciliu sau în week-end este o măsură umană

Rădulescu (PSD): Corupţia e un termen desuet. Care corupţie? Pedeapsa la domiciliu sau în week-end este o măsură umană

Un articol de: B1.ro - 05 Apr 2018, 18:51
Foto. Adevărul Politică

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a adoptat mai multe amendamente ale PSD, potrivit cărora persoanele condamnate, inclusiv pentru corupţie, cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, vor putea beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în week-end, într-un centru special înființat. 

Cătălin Rădulescu susține că propunerea este una umană, firească şi europeană. Deputatul PSD a mai declarat că termenul de corupţie este unul ”desuet”.

”Această iniţiativă a fost a mea şi a 49 de colegi PSD. Iniţiativa mea a fost făcută în vara anului trecut împreună cu mari magistraţi din România, unul dintre ei chiar care a fost la CEDO, deci foşti procurori şi foşti judecători de marcă din România şi ea arată şi copiază exact directiva europeană care va fi obligatorie de anul viitor în toate ţările din Europa, că ne place, că nu ne place. Dacă nu ne place, putem pleca din Europa şi atunci sigur, putem discuta balcanic. La noi văd că devenim din ce în ce mai balcanici ţara asta, ne izolăm din ce în ce mai mult, iată că statele europene au decis că faptele..., pentru că vedeţi dvs., termenul ăsta de corupţie îl folosim numai în România, în alte ţări europene este vorba de fapte, faptele care sunt de o anumită gravitate şi faptele care sunt foarte grave, ei au decis, aşa cum am decis şi eu cu colegii mei, că faptele până la trei ani, am făcut eu, după care a fost amendată până la cinci ani de zile (...), toate faptele care sunt până la trei ani, bineînţeles fără violenţă, numai că eu în plus am pus şi pentru persoanele care sunt peste 60 de ani, dar şi pentru persoanele care sunt cu boli incurabile, mamelor cu copii şi femeilor gravide, toate aceste categorii de persoane să facă puşcărie printr-o procedură alternativă, şi anume puşcărie la domiciliu. Mie mi se pare o măsură umană, firească, europeană şi care oricum va fi obligatorie pentru statele din Europa, că ne place, că nu ne place”, ”, a afirmat Rădulescu, pentru RFI.

Deputatul PSD s-a referit apoi și la termenul de corupție: ”Corupţie... că se cheamă furt sau se cheamă înşelăciune sau se cheamă evaziune fiscală sau se cheamă cum vreţi dvs., este acelaşi lucru, corupţia asta e un termen aşa de desuet, încât uitaţi-vă că în ultimul an de zile e din ce în ce mai greu să vorbeşti despre corupţie. Care corupţie? Corupţia pe care a făcut-o sistemul paralel când a încheiat protocoale, despre această corupţie vorbim? Că dacă vorbim despre corupţia asta, corupţia asta-i foarte gravă (...). Adică despre care corupţie vorbim noi, corupţia inventată, despre dosare fabricate? Despre care corupţie vorbim?”.
 

Citeşte mai multe despre:   Catalin Radulescu,   PSD