Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cătălina Ștefănescu, fosta iubită a lui Dragnea, a ajuns la Bruxelles pe ușa din dos: Dată afară de Irina Tănase de pe lista PSD de la europarlamentare, tânăra va fi 'asistenta' lui Cris Terheș

Cătălina Ștefănescu, fosta iubită a lui Dragnea, a ajuns la Bruxelles pe ușa din dos: Dată afară de Irina Tănase de pe lista PSD de la europarlamentare, tânăra va fi 'asistenta' lui Cris Terheș

Un articol de: Andrei Stan - 08 Iul 2019, 12:57
Foto: Cătălina Ștefănescu / Sursa: Hepta.ro Politică

Europarlamentarii români şi-au stabilit echipele cu care vor lucra la Parlamentul European. Aceştia și-au adus fie oameni cu care au colaborat în trecut, fie au preluat consilieri de la alţi eurodeputați, după cum arată o analiză realizată de romaniacurata.ro.

Printre consilierii ajunși să lucreze în Executivul comunitar se numără și Elena Cătălina Ștefănescu, fost deputat PSD de Teleorman în perioada 2012-2016, despre care presa spune că a fost iubita fostului lider social-democrat Liviu Dragnea, dar și logodnica fostului ministru al Transporturilor, Dan Șova.

Tânăra a fost preluată de către noul europarlamentar Cristian Terheș, după ce în trecut a fost la cabinetul lui Andi Cristea.

Prezența acesteia la Bruxelles pare, totuși, surprinzătoare, în contextul în care în presă au apărut numeorase speculații cu privire la modul în care Ștefănescu a fost eliminată de pe lista PSD de la europarlamentare. Inițial, Cătălina Ștefănescu apăruse pe lista PSD pe poziția 11, un loc considerat atunci eligibil.

Mai mult, în presă apăruse un mesaj distribuit printre membrii PSD prin care li se solicită să "strângă semnături pentru prietenă noastră, care vine cu recomandare de sus, foarte de sus", potrivit aktual24.ro.

Jurnalistul Virgil Burlă susține că un rol important în retragerea acesteia de pe lista PSD l-ar fi avut actuala iubită a lui Dragnea, Irina Tănase.

"Nu te pui cu femeia. Ați observat că de pe lista PSD pentru europarlamentare a dispărut Cătălina Ștefănescu, fostă a lui Dragnea? Probabil că Irinuca a pus piciorul în prag, mustața lui don Liviu a zvâcnit de două ori, dar s-a pleoștit imediat, el înghițind în sec, a pagubă. Încă un lup mâncat de oaie", a scris Burlă în luna martie, pe pagina sa de Facebook.

Studii la Moscova și încercarea de a se angaja la SRI

Despre Cătălina Ștefănescu a scris și fostul premier Victor Ponta. El a dezăluit, recent, că, în timpul guvernării USL, Liviu Dragnea "îl bătea la cap pe George Maior" să o angajeze pe iubita lui de atunci la Serviciu Român de Informații (SRI). 

"Tot explica că ea știe rusește, că a studiat la Moscova", a scris Ponta pe Facebook, în luna februarie. 

Surse politice din PSD au afirmat, pentru adevarul.ro, că iubita invocată de Ponta ar fi Cătălina Ștefănescu. În 2012, Dragnea a trimis-o în Parlament, ca deputat, deși avea numai 24 de ani. 

Potrivit CV-ului Cătălinei Ștefănescu, ea a absolvit Facultatea de limbi străine, apoi Institutul Puskin de la Moscova, iar ulterior şi-a depus CV-ul la o firmă agricolă din Alexandria.

Tânara a reprezentat în Parlament o parte din populaţia Teleormanului, ea fiind deputat în legislatura 2012-2016. Cătălina este din Teleorman, i-a fost secretară și mai apoi iubită lui Liviu Dragnea

Între timp, Dragnea se află într-o relație cu Irina Tănase, o altă tânără din PSD.

Relații Șovăielnice

Cu Dan Șova, Cătălina Ștefănescu a avut o relație de mai bine de 5 ani. Ei s-au despărțit la mijlocul anului 2017, deși la un moment dat planificaseră chiar și nunta.

"Pe domnişoara Cătălina Ştefănescu am cerut-o de soţie în mod oficial, în urma unei relaţii serioase şi de lungă durată. Nunta ar fi trebuit să aibă loc în această toamnă. Din păcate, însă, în acest moment, nu este programată nunta şi, ca atare, nu există nicio dată stabilită pentru aceasta. Vina pentru incertitudinea relaţiei şi momentul delicat pe care-l traversăm îmi aparţine integral", declara, în 2015, Șova.

Citeşte mai multe despre:   Catalina Stefanescu,   Cris Terhes,   Liviu Dragnea,   Dan Sova,   Parlamentul European
 
 
 
Loading...