Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CCR a năruit speranțele lui Dragnea de a contesta decizia de condamnare. Motivarea Curții pe completurile specializate în cazurile de corupție

CCR a năruit speranțele lui Dragnea de a contesta decizia de condamnare. Motivarea Curții pe completurile specializate în cazurile de corupție

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Oct 2019, 14:06
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a stabilit existența unui conflict juridic între Parlament și Curtea Supremă, pe tema constituirii completurilor specializate. Documentul, deși aparent în favoarea lui Liviu Dragnea, de fapt îi spulberă acestuia speranțele de a putea contesta condamnarea la închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Fostul lider PSD ispășește acum o condamnare la 3 ani și jumătate de închisoare.

CCR a admis că Înalta Curte a încălcat legea şi a ignorat obligaţia de a organiza pentru astfel de dosare completuri specializate. Pe de altă parte, CCR a dispus că nu vor fi rejudecate decât dosarele în care încă nu a fost pronunțată încă o condamnare definitivă. Astfel, decizia judecătorilor constituționali nu-l va ajuta pe Dragnea, dar e în favoarea altor politicieni acuzați de corupție, între care Darius Vâlcov. Fostul consilier pe probleme economice al Vioricăi Dăncilă a primit o condamnare de 8 ani de închisoare în primă instanță.

Cel care a sesizat Curtea Constituțională în acest caz a fost Florin Iordache. Curtea s-a pronunțat abia la a șasea dezbatere, timp în care avocații lui Liviu Dragnea, în procesul angajărilor fictive, au folosit fix aceleași argumente pe care le-a prezentat Iordache în fața CCR. 

Din motivarea CCR:

„Revenea Consiliului Superior al Magistraturii obligaţia de a institui criterii pentru determinarea specializării şi de a derula procedura de stabilire a specializării în vederea constituirii completurilor specializate, potrivit legii. (...) Având în vedere aceste cerinţe şi pentru a da valoare completă transpunerii în legislaţia naţională a Convenţiei penale privind corupţia, se impune nu doar constituirea la nivel formal a completurilor specializate, ci şi realizarea scopului prevăzut de art.20 din Convenţie, respectiv asigurarea exercitării atribuţiilor în combaterea corupţiei „în mod eficace”. Acest fapt presupune obligativitatea stabilirii unui număr limitat de completuri aşa încât să se asigure soluţionarea cauzelor în condiţii optime de timp şi calitate, nicidecum desemnarea formală a tuturor completurilor sau a tuturor judecătorilor din materie penală în aceste completuri.

În perioada 21 aprilie 2003 - 22 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a nesocotit prevederile constituţionale ale art.61 alin.(1) şi ale art.126 alin.(1), (2) şi (4) şi, implicit, ale art.1 alin.(4), iar modul atipic de poziţionare a instanţei supreme faţă de Parlament, denotă o nesocotire atât a obligaţiei de respectare a legilor, prevăzută de art.1 alin.(5) din Constituţie, cât şi a exigenţelor statului de drept, reglementate de art.1 alin.(3) din Constituţie, mai exact a loialităţii constituţionale - element intrinsec al acestuia - de care instanţa supremă trebuie să dea dovadă. 162

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat prevederile art.29 din Legea nr.78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-şi misiunea constituţională prevăzută de art.126 alin.(4) din Constituţie, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art.21 alin.(3) din Constituţie, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanţei judecătoreşti. În consecinţă, judecarea în primă instanţă a cauzelor subsumate Legii nr.78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acestei competenţe de judecată către completurile cu competenţă generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr.78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voinţa contra legem a puterii judecătoreşti, reprezentată, în cazul de faţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Efectele deciziilor pronunţate vizează, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, situaţii juridice nedefinitiv consolidate. În cadrul acestei noţiuni autonome se includ cauzele aflate în curs de judecată, cele care, deşi au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă, pot fi contestate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, precum şi cauzele viitoare.

Curtea identifică două categorii de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art.21 alin.(3), ale art.61 alin.(1) şi ale art.126 alin.(1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data publicării prezentei decizii, şi anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală.

De asemenea, Curtea reţine că, din moment ce conduita neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a afectat judecata în primă instanţă [spre deosebire de situaţia constatată în Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018, care a privit modul de compunere al Completurilor de 5 judecători] a cauzelor ce fac obiectul Legii nr.78/2000, nu devin incidente dispoziţiile art.426 lit.d) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri […] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii […]”. Curtea subliniază că, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr.78/2000, până la data publicării prezentei decizii, nu este atinsă.

Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”.
 

Citeşte mai multe despre:   ccr,   curtea constitutionala,   liviu dragnea
 
 
Loading...