Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CCR îi răspunde lui Iohannis: Judecata, pe 30 mai

CCR îi răspunde lui Iohannis: Judecata, pe 30 mai

Un articol de: B1.ro - 04 Mai 2018, 14:49
CCR îi răspunde lui Iohannis: Judecata, pe 30 mai Foto: Telegraf Politică

Curtea Constituţională a României a anunțat că va judeca pe 30 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la una dintre Legile Justiției, informează Agerpres.

Vineri, Iohannis a atacat la CCR Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

De altfel, președintele a anunțat că va ataca la CCR întregul pachet al Legilor Justiției și că va sesiza și Comisia de la Veneția. 

”Întreg pachetul de legi a fost adoptat într-o săptămână și apoi au fost necesare patru luni și trei decizii ale CCR pentru a corecta unele prevederi. Toate acestea demonstrează că rezultatul deliberărilor parlamentare ar fi avut de câștigat dacă textele ar fi fost pe larg dezbătute. Costat că Legile Justiției nu sunt pe deplin adecvate nici cadrului constituțional intern, nici standardelor europene în materie.

Prevederi din Legea privind statutul judecătorilor au fost declarate neconstituționale în 2 rânduri. Unele prevederi contravin în continuare Constituției. Legea privind organizarea judiciară a venit deja la promulgare, dar încă mai ridică probleme. Noile reguli privind adminterea în magistratură aduc riscuri de blocare a sistemului de justiție. Au fost create noi structuri care pot timora magistrații. Nici legea privind CSM nu are o redactare mai fericită. Instituie o segregare a garantului independenței justiției prin transferul masiv de la plenul CSM la secții, probabil după principlul „Divide et impera”.

Așa cum se prezintă acum pachetul de modificare a legilor, nu corespunde unui stat democratic, așa cum Constituția spune în articolul 1. Am decis ca atare să trimit întregul pachetul înapoi la CCR și în paralel să sesizez Comisia de la Veneția.

Sunt convins că judecătorii CCR își respectă statutul de garant al independenței justiției. Fac un apel la CCR să nu se grăbească și să colaboreze cu Comisia de la Veneția. După ce Curtea se va exprima asupra acestor chestiuni, vor face o nouă analiză a legilor și voi decide atunci dacă se impune o nouă reexaminare”, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis
 

Citeşte mai multe despre:   CCR,   Klaus Iohannis