Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ce acuzații i s-au adus lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadelor

Ce acuzații i s-au adus lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadelor

Un articol de: Raluca Tindeche - 03 Mar 2021, 16:28
Ce acuzații i s-au adus lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadelor Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei Politică

Fostul președinte Ion Iliescu împlinește astăzi 91 de ani. Acesta nu a mai avut apariții publice din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat în dosarul Revoluţiei, potrivit Hotnews.ro. 


Dosarul Mineriadei din 1990

 

Dosarul Mineriadei din 1990 va fi restituit la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, au decis magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Printre cei 13 inculpați din acest dosar se numără Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu. Lor le sunt aduse acuzații de infracțiuni contra umanității. 

Magistrații au anulat toate probele strânse de procurori. Instanţa supremă a respins toate contestaţiile depuse la dosar de Parchetul General şi părţile vătămare, fiind menţinută o decizie din 8 mai 2019 a unui judecător de cameră preliminară, prin care s-a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi s-a dispus excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

După ani întregi de cercetări, reluate de o nouă echipă de procurori, cercetările au dus la concluzia că în timpul Revoluţiei, întreaga forţă militară a României, adică Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne - Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, s-a pus la dispoziţia noii conduceri politice reunită în Consiliului Frontului Salvării Naţionale începând cu data de 22.12.1989.

Probatoriul administrat relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, și ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor, spun procurorii.

Citeşte mai multe despre:   Ion Iliescu,   dosarul Mineriadei