Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ceremonie de prestigiu la Palatul Cotroceni. Trei figuri de marcă din cultura română, decorate de către președintele Klaus Iohannis

Ceremonie de prestigiu la Palatul Cotroceni. Trei figuri de marcă din cultura română, decorate de către președintele Klaus Iohannis

Un articol de: Vladimir Ionescu - 19 Sep 2019, 18:48
Foto: presidency.ro Politică

Klaus Iohannis a declarat miercuri că, spre deosebire de artiști, ultimele guvernări au propus românilor programe iluzorii de finanțare a investițiilor în cultură și patrimoniu, ceea ce a condus la și mai multă birocrație și propragandă. 

Președintele României a făcut această afirmație în contextul în care, la Palatul Cotroceni, i-a decorat pe Ion Dichiseanu, sculptorul și pictorul Alexandru Ghilduș, și Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzelui de Istorie.

„Am ocazia astăzi ca, în numele Statului Român, să evidențiez contribuția pe care ați adus-o, fiecare dintre dumneavoastră în domeniul său, culturii și patrimoniului țării noastre. Sunteți renumiți pentru cercetarea izvoarelor trecutului, sunteți iubiți pentru împărtășirea cu publicul a bogăției verbului și a gestului scenic, sunteți apreciați pentru măiestria culorii și formei în pictură și design. Vă doresc, doamnă Filitti, domnule Dichiseanu, domnule Mavrodin, domnule Ghilduş, să rămâneți și pe mai departe în mintea, în privirea și în sufletul multor generații de români”, a afirmat Klaus Iohannis, joi, la Palatul Cotroceni, potrivit stiripesurse.ro.

Șeful statului a subliniat că, cu ocazia Summitului informal de la Sibiu, cultura a fost plasată între domeniile prioritare ale UE.

„În urma Summitului de la Sibiu din 9 Mai 2019, agenda strategică a Uniunii Europene a plasat cultura în rândul domeniilor prioritare ale Uniunii noastre. „Vom investi în cultură și în patrimoniul nostru cultural, care se află la baza identității noastre europene” este un angajament al fiecăruia dintre statele membre și al Uniunii în ansamblu. Proiectul european este opțiunea conștientă a europenilor responsabili de asumarea învățămintelor trecutului. A investi în cultură și în patrimoniul cultural înseamnă nu doar a asigura exercițiul unui drept fundamental al fiecărui european, ci și a întări coeziunea și competitivitatea Uniunii. În fața publicului, artiștii nu se pot prezenta altfel decât prin opera lor”, a adăugat președintele, potrivit stiripesurse.ro.

Așadar, Klaus Iohannis a scos în lumină că, spre deosebire de artiși, ultimele guvernări au livrat iluzii în ceea ce privește investițiile în patrimoniul cultural.

„Spre deosebire de artiști, ultimele guvernări propun românilor iluzorii programe de finanțare a investițiilor în cultură și în patrimoniu, ale căror unice rezultate sunt noi și noi acte normative, birocrație și propagandă. Ca și în alte domenii, și în cultură trebuie să revenim la normalitatea unei guvernări al cărei scop trebuie să fie valorificarea deplină a potențialului creator al națiunii”, a explicat președintele Iohannis.

(...) Patrimoniul nostru cultural și operele care îl îmbogățesc zi de zi sunt cele mai vizibile contribuții ale societății românești la desăvârșirea identității europene - ca spațiu de valori și proiecte comune. Și dacă astăzi, în teatru, etnografie, muzeologie, pictură, design ori diplomație culturală, numele dumneavoastră sunt cunoscute și rostite cu respect, este și pentru că România și-a regăsit în dialogul cultural internațional locul binemeritat. Ați avut o contribuție deosebită, domnule Andrei Ţărnea, doamnă Paulina Popoiu, domnule Ernest Oberlaender-Târnoveanu, la succesul unui astfel de exercițiu de dialog cultural european: Sezonul cultural România-Franța. Doresc să vă felicit astăzi încă o dată!”, a subliniat Președintele României, potrivit aceleiași surse.
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis
 
Loading...