Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cioloș, AVERTISMENT pentru PSD: Să se gândească de două ori

Cioloș, AVERTISMENT pentru PSD: Să se gândească de două ori

Un articol de: - 11 Iun 2017, 12:31
Cioloș, AVERTISMENT pentru PSD: Să se gândească de două ori Politică

Dacian Cioloș a reacționat pe pagina personală de Facebook după vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă. Totodată, fostul premier a transmis și un avertisment actualului Guvern.

”România este relevantă în lume prin cei care construiesc și care susțin valori. 

Președintele Iohannis a demonstrat asta și prin recenta vizită în SUA. 

Sunt convins că este un nou început, pentru acea Românie care merge înainte și care este ascultată în lume, pentru că își asumă cu hotărâre valori pe care construiește bunăstare.

Sper că aceia care se încăpățânează să aibă propria interpretare a anti-corupției, inventând "praguri", să se gândească de două ori înainte să o ia pe acea cale”, a transmis Cioloș într-o postare făcută sâmbătă pe contul să social media.