Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Claudiu Manda, despre scandalul de la Congresul PSD: Dacă se retrage vreun candidat nu se mai pot retipări buletinele (VIDEO)

Claudiu Manda, despre scandalul de la Congresul PSD: Dacă se retrage vreun candidat nu se mai pot retipări buletinele (VIDEO)

Un articol de: - 10 Mar 2018, 16:39
Politică

Claudiu Manda, președintele Comisiei de numărare a voturilor de la Congresul PSD, a declarat, sâmbătă, că cei care și-au depus candidaturile pot ține discursuri, deși a început votul, adăugând însă că în cazul în care vreun candidat se retrage, buletinele nu pot fi retipărite. 

Precizările acestuia vin în contextul în care Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu s-au plâns că nu și-au putut susține discursurile și au anunțat că doar unul dintre ei va mai candida pentru funcția de președinte executiv al PSD. 

”Programul Congresului a fost discutat în CExN, şi aşa a fost stabilit  - după discursuri a fost pauză, iar acuma va fi şi procesul de votare şi bineînţeles vorbitorii care doresc să vorbească. A fost stabilit în CEx cine doreşte să ia cuvântul ca să poată să fie o listă a vorbitorilor, nu sunt în partea care pregăteşte congresul... Au fost solicitate de la nivelul fiecărei organizaţii persoane care doresc să ia cuvântul la congres pentru a se putea înscrie pe lista vorbitorilor. A fost un termen în care şi-au depus candidatura. În mod normal, dacă ar fi dorit să-şi retragă candidatura, ar fi trebuit să o facă. Noi să retipărim în acest moment buletine nu avem cum, mai ales că sunt securizate cu un timbru sec. Dacă se vor retrage, probabil că toţi delegaţii vor ţine cont de acest lucru prin vot şi noi nu vom număra voturile pe care poate le-ar putea obţine cineva", a spus Claudiu Manda.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Claudiu Manda,   congres PSD,   Ecaterina Andronescu,   Nicolae Banicioiu
 
 
 
Loading...