Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CNCD: Interzicerea manelelor în Timișoara e discriminare. Nicolae Robu: E chestie de oportunitate. Cum ar fi ca în fața Operei să fie un așa spectacol? Ar fi de prost gust! Nu cadrează cu eticheta orașului (VIDEO)

CNCD: Interzicerea manelelor în Timișoara e discriminare. Nicolae Robu: E chestie de oportunitate. Cum ar fi ca în fața Operei să fie un așa spectacol? Ar fi de prost gust! Nu cadrează cu eticheta orașului (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 21 Mai 2020, 12:40
CNCD: Interzicerea manelelor în Timișoara e discriminare. Nicolae Robu: E chestie de oportunitate. Cum ar fi ca în fața Operei să fie un așa spectacol? Ar fi de prost gust! Nu cadrează cu eticheta orașului (VIDEO) Politică

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că intenția primarului din Timișoara, Nicolae Robu, de a interzice expres difuzarea și interpretarea de manele pe spațiul public reprezintă faptă de discriminare. În replică, edilul a spus că decizia lui a fost greșit interpretată, că nu e vorba de discriminare, ci de oportunitate și grijă pentru imaginea orașului. A mai precizat că nu renunță la inițiativa sa și că are sprijinul majorității timișorenilor.

 

Interzicerea manelelor la Timișoara este discriminare, a decis CNCD. Reacția primarului Nicolae Robu

 

Miercuri, CNCD a stabilit că intenția primarului Timișoarei, Nicolae Robu, de a interzice manelele în spațiile publice constituie act de discriminare. Edilul a primit un avertisment contravențional, hotărârea fiind adoptată cu 7 voturi ”pentru” și 1 ”împotrivă”. 

Într-o intervenție pentru B1 TV, Nicolae Robu a declarat că decizia lui nu a  fost bine înțeleasă. Nu e vorba de discriminare, ci de oportunitate, căci cum ar fi ca în fața Operei să cânte maneliști pe scenă?, a explicat primarul. Pentru a întări cele spuse, el a mai afirmat că nici pe platoul din fața Catedralei nu-ți poți permite să aprobi orice, chiar dacă legea o permite. 

„Eu cred că nu a fost o înțelegere corectă a ceea ce am decis noi aici, în plan local. Noi nu am interzis genul asta muzical deoarece, evident, într-o societate liberă nimeni nu poate interzice un gen muzical. Am dat o dispoziție internă, prin care am spus tuturor angajaților implicați în aprobarea organizării de evenimente că nu e oportun. Și administrația locală trebuie să se pronunțe asupra oportunității tuturor evenimentelor. Nu e oportun să se organizeze spectacole cu manele în spații deschise, în domeniul public. În săli, inclusiv aparținând domeniului public, pot fi concerte cu manele. Asta am spus eu la acea vreme. Eu înțeleg regulile unei societăți libere și sunt adeptul liberătății, dar noi avem majoritatea spectacolelor în Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Unirii. Piețe minunate, emblematice pentru orașul nostru. Cele mai multe chiar în fața Operei. Cum ar fi ca acolo, pe scenă, să fie un spectacol de...manele? Ar fi deplasat, de prost gust, de proastă înțelegere a lucrurilor. Noi n-o să aprobăm așa ceva acolo din rațiuni de oportunitate, nu de discriminare”, a declarat Nicolae Robu, pentru B1 TV.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Acesta a insistat că nu are nimic cu oamenii cărora le plac manelele, dar aici este o chestiune de oportunitate, de imagine a orașului: „Ar fi de prost gust să aibă loc un spectacol de tipul acesta la intrarea în Operă, că acolo punem noi scena. Nu mă refer la gusturile pentru manele, gusturile nu se discută. Îi respect pe cetățenii care au orice fel de gust, e libertatea lor. Dacă mie nu-mi plan manelele, nu înseamnă că trebuie să fie interzis să le placă altora, dar e vorba de oportunitate. Putem aproba orice pe platoul din fața Catedralei? Nu se poate aproba orice, chiar dacă legea permite. E o chestie de oportunitate. Vin cu exemple pentru a se înțelege mai bine lucrurile”. 

 

Nicolae Robu: „Să nu mă acuze cineva de rasism, că sunt străin de așa ceva”

 

Primarul a mai declarat că nu este vorba de discriminare aici, ci de gesturi care nu se potrivesc cu imaginea Timișoarei. El a subliniat că își menține părerea și are alături de el majoritatea covârșitoare a locuitorilor.

„Am avut în minte atunci, la cald, scene.... cum să vă spun... mi-e și greu să-mi găsesc cuvintele... care nu onorează un oraș cu pretenții. Timișoara va fi capitală europeană a culturii În orașul acesta s-au întâmplat în lungul istoriei și în ultimii ani lucruri deosebite. Nu dă bine, ca să nu mai spun că e de prost gust, să vezi în anumite spații, cum se fac dedicații muzicale în stilul pe care îl cunoaștem cu toții, cu acel limbaj specific cu acele gesturi....

Nu vorbim de deranjarea liniștii publice, ci de gesturi care nu cadrează - totuși trebuie să menținem o anumită etichetă a orașului - cu această etichetă a orașului Timișoara. Am alături de mine majoritatea covârșitoare a cetățenilor. Și să nu mă acuze cineva de rasism, că sunt străin de așa ceva. Am și datoria să țin la orașul meu și să țin ștacheta acolo unde vor timișorenii. Repet, sunt alături de mine timișorenii”, a mai declarat Nicolae Robu, pentru B1 TV.

Contactați de B1.RO, unii dintre cei mai apreciați maneliști au comentat decizia primarului de a interzice manelele în spațiile publice deschise din oraș.