Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Codrin Ştefănescu, despre scandalul din PSD: Nu credeam că o să ajung în această situaţie 

Codrin Ştefănescu, despre scandalul din PSD: Nu credeam că o să ajung în această situaţie 

Un articol de: - 09 Mar 2018, 12:25
Politică

Codrin Ştefănescu a declarat vineri, înaintea Comitetului Executiv al PSD, că nu credea că ar putea trece vreodată printr-o situație ca cea care există în acest moment în partid și că speră ca aceste tensiuni să fie uitate. 

“Sper ca împreună cu toţii să ne aducem aminte şi de lucrurile bune din interiorul partidului şi despre campaniile noastre şi despre lucrurile pe care le-am făcut împreună, şi să uităm de situaţia neplăcută în care ne aflăm cu toţii astăzi şi de toate declaraţiile care s-au făcut (...) şi despre faptul că nu intrăm foarte uniţi în Congres. Sper şi eu, şi Nicu Bănicioiu, Cati Andonescu şi ceilalţi colegi ai mei să găsim calea amintirilor. Să ne amintim cu toţii prin câte bătălii am trecut împreună şi dacă e normal să mergem aşa dezbinaţi în acest Congres. Eu sper ca astăzi să găsim această soluţie colegială, prietenească, de camarazi, că a devenit acum un laitmotiv. Să ne amintim de tot, şi de faptul că am fost la zilele noastre de maştere, în campanii, botezuri, nunţi, cununii, în caravane, bătălii extraordinar de politice, am fost şi lângă colegii noştri când au avut de suferit în vânătoarea asta. Dacă toate aceste chestii se pot şterge cu buretele, atunci este foarte grav. Suntem îngrijoraţi de absolut tot în ultimele zile, aţi văzut declaraţiile noastre vizavi de depunerea candidaturii. Nu credeam că o să ajung în această situaţie după atâţia ani de zile, în care am fost una dintre vocile, zic eu importante, ale partidului în bătăliile pe care le-am dus. Să nu reuşesc să îmi depun candidatura pentru că regulamentul prevede nişte norme şi comenzile, şi ordinele au sunat într-un fel”, a spus Codrin Ştefănescu, potrivit Știripesurse.ro. 

Secretarul executiv al PSD a mai spus că, din punctul său de vedere, trebuiau să fie scoase la concurs 20 de locuri de vicepreședinți, care să fie aleși în funcție de specialitate, nu pe regiuni. 

"Soluţia paşnică ar fi fost să găsim o soluţie la modul în care ne poziţionăm la aceste alegeri în Congres. Ari fi trebuit să facem mai mult de opt vicepreşedinţi, nu ştiu, 20 de vicepreşedinţi, nu pe regiuni, ci pe specialitate, unde să intre şi Mihai Fifor, şi Liviu Pleşoianu, Şerban Nicolae. Ar fi trebuit să găsim o soluţie de dialog între noi, că noi suntem cei care decidem până la urmă ce şi cum, astfel încât să intrăm în Congres strânşi, uniţi, în momentul în care avem adversari absolut peste tot şi la acest Congres trebuia să venim cu o rezoluţie pentru poporul român”, a mai spus Codrin Ștefănescu. 

Citeşte mai multe despre:   PSD,   Codrin Stefanescu,   Andonescu,   congres
 
 
 
Loading...