Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Amendament CU DEDICAȚIE, adoptat în Comisia Iordache. Cine sunt BENEFICIARII

Amendament CU DEDICAȚIE, adoptat în Comisia Iordache. Cine sunt BENEFICIARII

Un articol de: B1.ro - 02 Iul 2018, 13:44
Amendament CU DEDICAȚIE, adoptat în Comisia Iordache. Cine sunt BENEFICIARII Politică

Comisia specială privind Legile Justiției, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat un amendament potrivit căruia nu va constitui mărturie mincinoasă ”modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului”. De acest amendament ar putea beneficia Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Vlad Cosma, informează libertatea.ro.

Mărturia mincinoasă a fost parțial dezincriminată, astfel că nu va mai fi infracțiune:

”a) refuzul de a face declaraţii prin care persoana se autoincriminează;
b) refuzul de a declara în sensul solicitat de organele judiciare;
c) modificarea şi retractarea declaraţiei care a fost dată prin exercitarea unor presiuni de orice fel asupra martorului;
d) simpla divergenţă de mărturii în cadrul unui proces, dacă nu există probe directe din care să rezulte caracterul mincinos al acestora.”ALERTĂ ÎN SHOWBIZ! ULTIMELE DECLARAȚII ALE LUI MARCEL PAVEL DESPRE CORONAVIRUS

De acest amendament ar putea beneficia Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive, cel în care a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă. Aici, una dintre secretarele angajate fictiv și-a schimbat mărturia.

Și Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi ajutat de amendament, în dosarul în care a primit o achitare în primă instanță. Acesta era acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

La rândul său, Vlad Cosma și-a modificat declarația din instanță, acuzând presiuni ale procurorului de caz. Conform noilor prevederi, el nu va mai putea fi acuzat de mărturie mincinoasă.
 

Citeşte mai multe despre:   Comisia Iordache,   Liviu Dragnea,   Vlad Cosma,   Calin Popescu Tariceanu