Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Comisia juridică a Senatului a majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe decizia și să motiveze hotărârea într-un proces penal după încheierea dezbaterilor

Comisia juridică a Senatului a majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe decizia și să motiveze hotărârea într-un proces penal după încheierea dezbaterilor

Un articol de: Vladimir Ionescu - 29 Apr 2021, 18:05
Comisia juridică a Senatului a majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe decizia și să motiveze hotărârea într-un proces penal după încheierea dezbaterilor foto: Facebook @ Laura-Iuliana Scântei Politică

Comisia juridică a Senatului a majorat la 120 de zile termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale. Modificarea se referă la propunerea legislativă ce pune în acord Codul de procedură penală cu decizia CCR, care stipulează că hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunțării, nu în cel mult 30 de zile – cum este în prezent. Comisia a dat un raport favorabil.

Propunerea legislativă a intrat miercuri în circuitul parlamentar și a fost inițiată de senatoareale Anca Dragu (USR-PLUS), președinta Senatului, Alina Gorghiu (PNL), Laura-Iuliana Scântei (PNL), președinta Comisiei juridice a Senatului, și deputatul Ioan Cupșa (PNL).

„La început maximum 60 de zile, putând ca în situaţii cu totul excepţionale să prelungească 30 de zile şi încă 30 de zile astfel încât să nu se depăşească în total 120 de zile de la încheierea procesului. În acest timp, nu se poate pune în executare nicio soluţie, nu este pronunţată nicio soluţie, nici de condamnare, nici de achitare. Abia în momentul pronunţării, odată cu soluţia de condamnare sau de achitare sau de altă natură, toate persoanele implicate în procesul penal vor ştii şi motivele”, a declarat Stelian Ion, ministrul Justiției, care a participat la şedinţa Comisiei juridice a Senatului, potrivit Agerpres.

Laura-Iuliana Scântei a explicat că actul normativ are obiectivul de a elimina eventuale blocaje la nivelul instanțelor penale în vederea soluționării cauzelor, pe fondul deciziei CCR care a statuat că anumite articole din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, „obligând Legiuitorul să legifereze, să modifice Codul de procedură penală în aşa fel încât data pronunţării hotărârii judecătoreşti aceasta să fie cunoscută, redactată şi motivată de completul de judecată”.

„În calitate de iniţiator, am apreciat că finalizarea după terminarea dezbaterilor într-o cauză penală care poate dura ani de zile, după complexitatea cauzei, am apreciat că un termen maximal de 90 de zile (n.r. - 120 de zile în forma amendată în Comisie) răspunde acestor cerinţe de echilibru între ceea ce avem astăzi în sistemul judiciar şi nevoia justiţiabililor de a-şi primi soluţia motivată într-un termen rezonabil. Cunoaştem însă situaţia existentă la nivelul sistemului judiciar (...), ea a fost confirmată şi de colegii din CSM prezenţi online în şedinţă, suntem într-o situaţie gravă la nivelul instanţelor, nu ţine doar de complexitatea dosarelor, ţine de blocarea activităţii ca urmare a deficitului de personal atât în rândul judecătorilor şi procurorilor, dar şi în rândul personalului de specialitate. Ele sunt rezultatul politicii legislative duse de PSD în legislatura anterioară, blocarea concursurilor”, a adăugat Laura-Iuliana Scântei, care a mai precizat că, astfel, au fost remediate situaţiile în care judecători, membri ai completului, nu au mai putut semna motivarea hotărârii din motive obiective, precum pensionarea.

Citeşte mai multe despre:   Senatul Romaniei ,   Comisia Juridica