Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Comisia juridică a Senatului are două săptămâni pentru a da un punct de vedere în cazul Vosganian

Comisia juridică a Senatului are două săptămâni pentru a da un punct de vedere în cazul Vosganian

Un articol de: - 03 Sep 2013, 16:40
Foto: evz.ro Politică

Biroul Permanent al Senatului a transmis solicitarea în legătură cu începerea urmăririi penale a senatorului PNL Varujan Vosganian la Comisia juridice, pentru elaborarea unui punct de vedere, în termen de două săptămâni.

"Am primit din partea procurorului general o solicitare, o sesizare cu privire la senatorul Varujan Vosganian în legătură cu începerea urmăririi penale, care a fost conform procedurilor uzuale în aceste situaţii transmisă Comisiei Juridice pentru un punct de vedere, iar în funcţie de poziţia şi raportul prezentat de Comisia Juridică vom aplica în continuare procedurile prevăzute de către Regulament în astfel de situaţii", a precizat, marţi, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.

El a arătat că termenul acordat Comisiei Juridice pentru exprimarea unui punct de vedere şi elaborarea unui raport este de două săptămâni, arătând că Biroul Permanent a solicitat un răspuns "cu celeritate", relatează Mediafax.

"S-a solicitat din partea Comisiei să prezinte raportul în legătură cu această solicitare şi deci termenul va fi stabilit în momentul în care raportul Comisiei va fi depus. Atunci se stabileşte înscrierea pe ordinea de zi în plen. Comisia are un termen rezonabil. Nu ştiu cum va proceda, dacă îl va audia, asta e problema Comisiei Juridice", a mai spus Cristian Dumitrescu.

Procurorul şef al DIICOT a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Economiei, se arată într-un comunicat de presă de luni al DIICOT.


Citeşte mai multe despre:   varujan vosganian,   urmarire penala
 
 
 
Loading...