Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CONGRES PSD: Lista candidaților și mizele politice

CONGRES PSD: Lista candidaților și mizele politice

Un articol de: - 10 Mar 2018, 11:18
Politică

Liderii PSD se reunesc, sâmbătă, în cadrul Congresului Extraordinar al partidului. Vor fi alegeri pentru toate funcțiile de conducere, mai puțin pentru cea de președinte, a lui Liviu Dragnea.

Este de așteptat ca atmosfera să fie una extreme de tensionată, după replicile acide ce au fost aruncate între tabere.

Pentru funcţia de preşedinte executiv şi-au depus candidaturile Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu şi Viorica Dăncilă.

Pentru funcţia de secretar general şi-au depus candidatura Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi, pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov candidează Gabriela Firea şi Robert Negoiţă, iar pentru Regiunea Sud-Vest Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.

În Regiunea Muntenia candidează pentru funcţia de vicepreşedinţi Carmen Dan, Adrian Ţuţuianu, Şerban Valeca şi Cătălin Rădulescu.

În Regiunea de Sud-Est candidează Mirela Furtună şi Marian Oprişan, în timp ce în Nord-Est sunt Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase.

Pentru partea Nord-Vest sunt susţinuţi Doina Pană şi Gabriel Zetea, în Vest Natalia Intotero şi Mihai Fifor, iar în Regiunea Centru sunt Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif.

Toţi delegaţii vor vota preşedintele executiv şi secretarul general, cele mai mari şanse avându-le Viorica Dăncilă şi Marian Neacşu, care sunt susţinuţi de Liviu Dragnea. Pentru vicepreşedinţi, delegaţii vor vota pe regiuni, iar pentru majoritatea funcţiilor există un singur candidat.

Citeşte mai multe despre:   PSD,   congres psd,   Liviu Dragnea,   Gabriela Firea
 
 
 
Loading...