Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Un consilier judeţean PSD a postat un trucaj cu preşedintele Iohannis în haine naziste. Politicianul, după ce a fost taxat de internauți: "Nu înţeleg comentariile astea docte" (VIDEO)

Un consilier judeţean PSD a postat un trucaj cu preşedintele Iohannis în haine naziste. Politicianul, după ce a fost taxat de internauți: "Nu înţeleg comentariile astea docte" (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 12 Ian 2019, 19:07
Foto: Ziarul de Vrancea Politică

Un consilier judeţean PSD a postat pe Facebook un trucaj în care preşedintele Klaus Iohannis apare în haine naziste. Constantin Guguianu este fost ofiţer de contrainformaţii militare şi este de 15 ani consilier judeţean în Vrancea, informează B1 TV. După ce mai mulţi oameni au dezaprobat gestul său şi i-au atras atenţia că astfel de postări sunt în afara legii, consilierul a şters fotografia. A lăsat însă alte trucaje cu atacuri indirecte la adresa foștilor președinți, Ion Iliescu sau Traian Băsescu.

Constantin Guguianu este consilier judeţean PSD în judeţul Vrancea. Acesta a postat recent pe pagina sa de Facebook o poză trucată, în care preşedintele Klaus Iohannis apare în uniformă nazistă.

Reacţiile şi comentariile oamenilor nu au întârziat să apară. Consilierul PSD a fost criticat de internauţi, iar mulţi i-au atras atenţia că promovarea şi răspândirea însemnelor naziste constituie, conform legii, infracţiune. După ce a intrat în polemică şi s-a contrazis cu mai mulți utilizatori de Facebook, bărbatul le-a răspuns sec susținând că: "Nu înţeleg comentariile astea docte".

Ulterior a şters fotografia. Presa a publicat însă capturi ale postării devenite deja virale.

Constantin Guguianu a fost ofiţer de contrainformaţii militare şi de 15 ani este consilier judeţean în Consiliul Judeţean Vrancea.

De altfel, Guguianu nu este primul membru PSD care recurge la ieşiri provocatoare la adresa şefului statului. Ilan Laufer, pe care Iohannis l-a refuzat pentru postul de ministru al Dezvoltării, a spus despre preşedinte că "este etnic german" şi că "are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat German, moştenitoarea unei organizaţii naziste".

La rândul său, fostul ministru al Educaţiei, senatorul PSD Liviu Pop, a spus că preşedintele Klaus Iohannis a condus o organizaţie care este "continuatoare" a unui grup nazist.

Pe pagina sa de Facebook, consilierul PSD de Vrancea a mai postat poze trucate şi cu Ion Iliescu sau cu fostul preşedinte Traian Băsescu.

Citeşte mai multe despre:   Constantin Guguianu,   psd,   vrancea
 
 
 
Loading...