Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CORONAVIRUS | Gabriela Firea depune plângeri penale împotriva conducerilor DSP București şi Ministerului Sănătăţii, după ce i s-a blocat testarea pe Arena Națională

CORONAVIRUS | Gabriela Firea depune plângeri penale împotriva conducerilor DSP București şi Ministerului Sănătăţii, după ce i s-a blocat testarea pe Arena Națională

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 11 Iun 2020, 10:33
CORONAVIRUS | Gabriela Firea depune plângeri penale împotriva conducerilor DSP București şi Ministerului Sănătăţii, după ce i s-a blocat testarea pe Arena Națională Politică

Gabriela Firea a declarat că joi va depune plângeri penale împotriva conducerilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii, pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Primarul General al Capitalei a susținut că instituțiile au refuzat autorizarea Arenei Naţionale ca loc pentru efectuarea testelor de tip anticorpi COVID-19 pentru bucureșteni, deși acum două săptămâni inspectorii DSP au făcut verificări și au transmis că sunt respectate toate regulile. Firea a mai afirmat că găsește necesară depunerea unei moțiuni de cenzură, dat fiind modul în care Guvernul Orban a gestionat epidemia. De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că studiul din Capitală privind depistarea de anticorpi COVID-19 nu este unul de referinţă, astfel încât să fie luat în considerare.

 

Gabriela Firea depune plângeri penale împotriva conducerilor DSP București şi Ministerului Sănătăţii, după ce i s-a blocat testarea pentru coronavirus pe Arena Națională

 

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că joi depune plângeri penale împotriva conducerilor Direcției de Sănătate Publică Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii, pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Acestea, susține edilul, au refuzat autorizarea Arenei Naţionale ca loc pentru efectuarea testelor de tip anticorpi COVID-19 pentru populaţie.

Firea spune că, acum două săptămâni, inspectorii DSP au făcut verificări și au transmis că sunt respectate toate regulile și că vor elibera avizul necesar. DSP s-a răzgândit apoi.

„Ne-au amăgit, ne-au dus cu vorba, în dispreţ faţă de bucureşteni. Astăzi (miercuri - nr.), când am invitat primele sute de persoane pentru a se testa şi a afla dacă au trecut prin boală, inopinat, a venit o altă delegaţie de la DSP Bucureşti, formată din trei inspectori, care ne-au cerut avizul DSP, pe care ei trebuiau să ni-l dea. Conducerea ASSMB a sunat din nou la DSP şi doamna de acolo a spus că nu a putut da acel aviz, deoarece a sunat la Ministerul Sănătăţii, de unde i s-a spus că, potrivit unui ordin de ministru, pentru activitatea de laborator nu se poate aviza Arena Naţională”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Firea mai afirmă că se dorește blocarea acestui proiect și ascunderea situației reale a infectărilor, care nu ar fi atât de gravă pe cât doresc autorităţile să o arate. Aceasta a ținut apoi să dea asigurări că testarea va continua.

 

Primarul General al Capitalei susține o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban

 Andreea Esca, noi mărturii despre coronavirus: ADEVĂRUL pe care publicul îl aştepta de mult  

Primarul a mai afirmat că în București au fost efectuate 17.736 de teste și doar 1.898 au fost pozitive, la o populație de aproape 4 milioane de locuitori. Asta demonstrează că nu se justifică dorința Guvernului PNL de a prelungi starea de alertă și după 15 iunie. Ea chiar i-a acuzat pe liberali că „bagă groaza în români” și „îi țin în lesă”, precum și că „distrug economia”.

Tocmai de aceea, dar și din cauza modului în care Guvernul a înțeles să gestioneze epidemia, Gabriela Firea consideră că este necesară depunerea unei moțiuni de cenzură.

„Din punctul meu de vedere, e imperios necesar. Când anume, vom vedea, pentru că o moţiune de cenzură o depui nu ca pe un exerciţiu de imagine sau un exerciţiu politic, că nu ne jucăm cu cetăţenii. Trebuie să ne convingem că avem şi majoritate pentru ca moţiunea să treacă. După căderea Guvernului trebuie să ştim ce punem în loc, ce configuraţie politică, astfel încât să fie acceptată la Palatul Cotroceni. Aici ar trebui un dialog în interesul românilor, cu preşedintele ţării”, a mai afirmat Gabriela Firea.

 

Nelu Tătaru: Testarea din Bucureşti cu privire la depistarea de anticorpi COVID-19 nu e un studiu de referinţă 

 

De cealaltă parte, ministrul Sănătății, liberalul Nelu Tătaru, a declarat că proiectul de testare demarat de autoritățile din Capitală, cu privire la depistarea de anticorpi COVID-19 în rândul populației, nu este un studiu de referință, prin urmare nu poate fi luat în considerare.

„Nu face parte din studiu. Am înţeles că Institutul ”Matei Balş” a cerut Institutuțui Național de Sănătate Publică un schelet de studiu sau un eşantion de pacienţi pentru a desfăşura acest studiu la nivelul Bucureştiului. INSP a recomandat un eşantion de 3.800 de persoane, am înţeles că se ajunge la 10.500. Nu este un studiu de referinţă sau ştiinţific pe care noi să îl luăm în considerare”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, la Digi 24.