Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CORONAVIRUS. Ludovic Orban, despre situația de la Spitalul Universitar: 'Totul a plecat de la neglijența fostului manager, care nu a respectat protocoalele în cazul pacienților suspecți de COVID-19'

CORONAVIRUS. Ludovic Orban, despre situația de la Spitalul Universitar: 'Totul a plecat de la neglijența fostului manager, care nu a respectat protocoalele în cazul pacienților suspecți de COVID-19'

Un articol de: Traian Avarvarei - 01 Apr 2020, 12:14
CORONAVIRUS. Ludovic Orban, despre situația de la Spitalul Universitar: 'Totul a plecat de la neglijența fostului manager, care nu a respectat protocoalele în cazul pacienților suspecți de COVID-19' Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că focarul epidemiologic de la Spitalul Universitar a pornit de la neglijența fostului manager, Adriana Nica, care nu a luat suficiente măsuri pentru prevenirea infectării cu noul coornavirus. 

Orban spune că din cauza deficiențelor la nivelul conducerii internarea și diagnosticarea s-a făcut tardiv, nerespectându-se protocoalele privind pacienții suspecți de COVID-19.

‘Totul a plecat de la neglijența fostului manager care a permis internarea, diagnosticarea tardivă. Practic nu au respectat protocoalele, mecanismul de diagnosticare epidemiologică din triaj, diagnosticarea imediată, izolarea pacienților suspecți’,a spus Ludovic Orban pentru Antena 3.

Premierul a mai afirmat că este în permanentă legătură cu actualul manager, prof.dr. Cătălin Cârstoiu., care face tot posibilul pentru remedierea situației de la Spitalul Universitar.

Amintim că la această instituție au fost confirmați inițial, în urmă cu circa trei săptămâni, doi pacienți cu coronavirus care făceau dializă.

Ulterior, potrivit raportării noului manager al Spitalului Universitar de Urgență București au fost confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus 27 de persoane, din care 17 cadre medicale ( majoritatea de pe secțiile de cardiologie și chirurgie toracică) și 10 pacienți. (Detalii AICI)

Cu privire la situația de la Suceava, premierul Orban a precizat că ministrul Sănătății a luat toate măsurile pentru întîrirea Direcțiilor de Sănătate Publică, menționând totodată că, prin Hotărârea de Guvern luată luni, vor putea fi detașate cadre medicale din alte regiuni pentru a ajuta la tratarea pacienților cu COVID-19.

‘Mobilizăm personal de peste tot de unde se poate’, a spus Orban.

Acesta a mai spus că numărul de posturi din DSP a fost majorat cu 1.000, iar angajarea se va face fără procedurile obișnuite tocmai pentru a nu îngreuna și mai mult situația.

Ludovic Orban le-a transmis românilor ‘să aibă încredere’.

AICIÎn România, la ora transmiterii acestei știri au fost raportate 85 de victime, toate cu boli preexistente, și 2.245 de oameni infectați. 

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică anunță că până marți, la ora 13.00, 62 de pacienți se află internați la ATI, 36 fiind în stare gravă.

Mai menționăm faptul că la nivelul întregii țări, 11.576 de persoane sunt plasate în carantină instituționalizată, în timp ce alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Cea mai gravă situație este la Suceava, oraș ce a fost închis din cauza focarului de coronavirus.

Această decizie a fost luată prin Ordonanța Militară numărul 6 care poate fi citită integral AICI

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban,   Stiri Suceava,   COVID-19,   Stiri Romania,   Spitalul Universitar