Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Crin Antonescu, de acord cu deplasarea parlamentarilor din Comisia specială la Roșia Montană

Crin Antonescu, de acord cu deplasarea parlamentarilor din Comisia specială la Roșia Montană

Un articol de: - 20 Sep 2013, 12:42
Politică

Președintele PNLCrin Antonescu, a explicat, vineri, că deși PNL va vota împotriva proiectului Roșia Montană, el este de acord cu deplasarea parlamentarilor din Comisia specială la Roșia Montană.

”Faptul că Partidul Național Liberal va vota împotriva acestui proiect, nu înseamnă că oamenii din comisie nu se pot duce la Roșia Montană sau oriunde pentru a discuta cu oamenii. Decizia comisiei este a comisiei. Nu luăm noi la PNL decizia dacă se duc sau nu. Dacă decid că vor să se ducă, se duc, dacă nu, nu. Nu avem nimic de impus în privința aceasta”, a declarat Crin Antonescu

Anterior, Crin Antonescu declarase că nu este necesară trimiterea unei comisii parlamentare la Roșia, așa cum le-a promis premierul Ponta minerilor care protestau în subteran. (Detalii AICI)

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă în săptămâna următoare la Roșia Montană, într-o deplasare de două zile. (Detalii AICI)

Antonescu este de acord cu deplasarea parlamentarilor la Rosia Montana
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Crin Antonescu,   parlamentari,   PNL,   Rosia Montana
 
 
 
Loading...