Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Crin Antonescu: Votul privind suspendarea lui Traian Băsescu, vineri de la ora 17:00

Crin Antonescu: Votul privind suspendarea lui Traian Băsescu, vineri de la ora 17:00

Un articol de: - 05 Iul 2012, 16:16
Foto: cotidianul.ro Politică

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a informat, joi, că ședința CCR privind avizul consultativ în cazul suspendării președintelui Traian Băsescu va avea loc la ora 09:00, în timp ce votul asupra acestei măsuri va avea loc într-o ședință programată tot vineri, de la ora 17:00, arată Agerpres.

Acesta nu a dorit să ia în calcul o potențială decizie întârziată a magistraților de la Curtea Constituțională.

"Nu știu de ce aveți acest obicei păcătos de pune răul înainte. Eu cred că este o decizie cât se poate de normală, conform prevederilor regulamentare pe care astăzi președintele Camerei, președintele de ședință, le-a și citat în plen. Nu e vorba în vreun fel din partea noastră de a constrânge sau de a impune Curții Constituționale, așa este prevederea legală ca noi să cerem un termen. CCR, care cunoaște regulamentul, a luat act de acest lucru și în mod absolut normal și-a fixat această ședință mâine la ora 9,00, ceea ce înseamnă în timp util. Eu, așa cum vă spuneam, sunt convins că toate aceste proceduri vor fi parcurse și de către noi, dupa cum ați văzut, și de către Curte, în modul cel mai legal și mai constituțional', a spus Antonescu.

Liderul PNL a mai spus că ședința care prevede dezbaterile și votul asupra suspendării va avea loc vineri, de la ora 17:00, președintele Traian Băsescu anunțându-și prezența.

Citeşte mai multe despre:   Crin Antonescu,   presedintele senatului,   vot,   suspendare,   Preşedintele Traian Băsescu
 
 
 
Loading...