Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cristian Bușoi: După ce vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna va primi undă verde, Comisia Europeană va decide rapid acordarea unei autorizații de comercializare

Cristian Bușoi: După ce vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna va primi undă verde, Comisia Europeană va decide rapid acordarea unei autorizații de comercializare

Un articol de: Vladimir Ionescu - 18 Dec 2020, 11:59
Cristian Bușoi: După ce vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna va primi undă verde, Comisia Europeană va decide rapid acordarea unei autorizații de comercializare Foto: Facebook / Cristian Busoi Politică

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va accelera evaluarea vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna cu aproape o săptămână, a precizat eurodeputatul Cristian Bușoi, responsabil al Parlamentului European în relația cu EMA.

„Agenția Europeană a medicamentului va accelera evaluarea vaccinului anti-COVID19 produs de Moderna cu aproape o săptămână, după primirea ultimelor date restante de care avea nevoie. Este informația pe care am primit-o de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) ca responsabil al Parlamentului European în relația cu EMA. Anunțul vine la scurt timp după ce EMA a anunțat întâlnirea finală de evaluare a vaccinului produs de BioNTech/Pfizer pentru luni, 21 decembrie 2020, tot cu o săptămână mai devreme decât era planificat inițial”, a scris Cristian Bușoi, vineri, pe Facebook.

Potrivit demnitarului european, „Moderna a prezentat ieri Agenției ultimul pachet de date restante necesare pentru evaluarea cererii de autorizare a vaccinului, care conține informații specifice fabricării vaccinului pentru piața UE. Ținând seama de progresele realizate, Agenția a programat o reuniune extraordinară a Comitetului său pentru medicamente de uz uman (CHMP) pentru a încheia evaluarea cererii de autorizare condiționată de introducere pe piață a vaccinului Moderna pentru 6 ianuarie, cu o săptămână mai devreme decât data anunțată inițial”.

„«Numărul infecțiilor este în creștere în întreaga Europă și suntem conștienți de responsabilitatea uriașă pe care o avem pentru a introduce un vaccin pe piață cât mai repede posibil, păstrând în același timp soliditatea analizelor noastre științifice», mi-a transmis președintele Agenției Europene a Medicamentului, Emer Cooke, directorul executiv al EMA într-un document pe care l-am primit la Cabinetul de la Bruxelles”, spune Cristian Bușoi.

Eurodeputatul a explicat că, „după ce CHMP va da undă verde acestui vaccin, Comisia Europeană va decide rapid acordarea unei autorizații de comercializare a acestuia, valabilă în toate statele membre UE și SEE”.

 

Agenția Europeană a medicamentului va accelera evaluarea vaccinului anti-COVID19 produs de Moderna cu aproape o...

Publicată de Cristian Bușoi pe Vineri, 18 decembrie 2020
Citeşte mai multe despre:   Cristian Busoi