Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cristoiu: Bătălia politică asumată de trusturi duce presa la nivel de latrină

Cristoiu: Bătălia politică asumată de trusturi duce presa la nivel de latrină

Un articol de: - 29 Mar 2011, 23:11
Foto: B1 TV Politică

În contextul dezvăluirilor marca WikiLeaks, jurnalistul Robert Turcescu şi analistul Ion Cristoiu au comentat, în ediţia de marţi a emisiunii "Evenimentul Zilei", de pe B1 TV, un alt gen de mărturisiri, făcute de această dată de un fost angajat al ambasadorului SUA la Bucureşti. Într-o declaraţie pentru Q Magazine, Silviu Crăescu susţine că Nicholas Taubman nu îl agrea deloc pe preşedintele Traian Băsescu şi aminteşte de un episod în care şeful statului ar fi venit la reşedinţa ambasadorului în ziua suspendării, aflându-se "sub influenţa băuturilor alcoolice". În opinia lui Ion Cristoiu, modul în care au fost preluate afirmaţiile fostului anagajat de la Ambasadă nu face decât să coboare presa "la nivel de latrină".

După interviul publicat de jurnalista Floriana Jucan, Silviu Crăescu a fost invitat la Antena 3, la o emisiune moderată de Alessandra Stoicescu, pentru a dezvolta afirmaţiile făcute. Înainte de a comenta pe marginea subiectului, Robert Turcescu şi Ion Cristoiu au vizionat un fragment din emisiunea respectivă.

O primă obervaţie făcută de analistul politic a fost aceea că dezvăluirile respective nu îl pot afecta cu nimic pe preşedintele Traian Băsescu, din simplul motiv că acesta "nu mai candidează şi oricum imaginea publică este... publică şi poporul l-a votat şi în aceste condiţii că bea".

În al doilea rând, susţine Cristoiu, "un bărbat cu asemenea diplome nu se duce şi spune nişte lucruri din casă, îngrozitoare".

"Nu se face. Cu atât mai mult nu se face de un jurnalist", consideră analistul.

"După părerea mea, doamna Floriana Jucan a coborât presa română la nivel de latrină. În Occident, dacă vine un nene din-ăsta pe o televiziune sau să dea un interviu, eşti foarte prudent. Eu nu am auzit până acum ca, în altă ţară, nici în Libia, un om care a lucrat la o ambasadă americană să se ducă la o televiziune - şi nu la una de cartier - şi să spună asemenea enormităţi. Nu despre Traian Băsescu, despre ambasadorul american", continuă Cristoiu.

Ion Cristoiu, despre dezvăluirile lui Silviu Crăescu


O altă problemă pe care o ridică declaraţiile lui Silviu Crăescu se referă la actualii angajaţi ai ambasadelor.

"Toate ambasadele străine din Bucureşti au personal român. Vă imaginaţi acuma cum se uită fiecare ambasador la ei. (...) După cazul Severin, arată, pentru toţi ambsadorii de la Bucureşti, până unde poate să coboare un român", susţine analistul politic.

Însă una dintre cele mai mari probleme, în opinia lui Cristoiu, este modul în care sunt preluate şi transmise astfel de declaraţii în presă.

"Arată că, în România, bătălia politică asumată de către trusturile de presă coboară încă o dată nivelul presei - şi o spun cu toată responsabilitatea - la nivel de latrină. (...) Face o imagine catastrofală despre presă şi despre doamna Stoicescu, că nu mă aşteptam", mai consideră Ion Cristoiu.



Citeşte mai multe despre:   Ion Cristoiu,   Robert Turcescu,   Evenimentul Zilei,   ambasador,   presa
 
 
 
Loading...