Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cristoiu, despre Zgonea: Omul e un Bulă al PSD şi al clasei politice și n-are o clipă conștiința ridicolului pe care-l emană. Valeriu Zgonea a reuşit rara performanţă de a fi dispreţuit

Cristoiu, despre Zgonea: Omul e un Bulă al PSD şi al clasei politice și n-are o clipă conștiința ridicolului pe care-l emană. Valeriu Zgonea a reuşit rara performanţă de a fi dispreţuit

Un articol de: - 25 Apr 2016, 08:50
foto: enational.ro Politică

Ion Cristoiu vorbește în "Gândul de luni" de pe blogul personal despre Valeriu Zgonea, care i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea, acesta fiind singurul lider care a făcut acest lucru.

Cristoiu susține că Valeriu Zgonea este ofițerul acoperit anunțat de Ponta și consideră că acesta a fost sacrificat de SRI fiind pus să se auto-deconspire.
„Omul e un zelos colaborator al SRI.
Nu ştiu dacă e ofiţer acoperit.
Cred mai degrabă că e un oportunist care lustruiește cu limba epoleții sergenților majori mesianici.
Cred că vrea şefia PSD în schimbul slujirii fără cusur a SRI.
SRI a decis să-l sacrifice pe Valeriu Zgonea, obligîndu-l să se autodeconspire prin acţiunea sa făţişă de destabilizare a PSD.”, a spus Cristoiu.

Jurnalistul Ion Cristoiu a lansat o ipoteză prin care susține că SRI face jocuri prin care încearcă să destabilizeze PSD pentru a-i ajuta pe cei de la PNL să câștige alegerile.

“El a purces la o serie de operaţiuni menite a destabiliza PSD.
Scrisoarea adresată lui Liviu Dragnea e o provocare ordinară, de tip SRI.
Ea trebuie să lase impresia unui PSD în brambureală internă, prin nimic deosebit de PNL.
Pentru SRI, să ai un om în fruntea Camerei Deputaților e o realizare uriașă.
Pînă acum, Valeriu Zgonea a făcut jocurile SRI fără să bată la ochi.
Acum le face pe față, fără a se mai ascunde.”, a adăugat jurnalistul.

Ion Cristoiu l-a numit pe Valeriu Zgonea drept un „Bulă al PSD” care se exprimă doar pe rețelele de socializare și, într-un final, a reușit să fie disprețuit de toată lumea.

“Omul e un Bulă al PSD şi al clasei politice, un Bulă care se exprimă însă pe facebook.Ca orice Bulă veritabil, Valeriu Zgonea n-are o clipă conștiința ridicolului pe care-l emană cotidian. E convins că tot ceea ce face stîrnește admirația. De aceea, indiferent de ce se scrie despre el, Valeriu Zgonea continuă să să fie penibil.
Cînd vine vorba de Valeriu Zgonea, toată lumea pufneşte în rîs.
Liderii PSD sunt, de regulă, urîţi.
Valeriu Zgonea a reuşit rara performanţă de a fi dispreţuit.”, a mai spus Cristoiu.

Cristoiu pomenește ulterior și despre un zvon în legătură cu o candidatură a lui Sorin Oprescu.


„Circulă zvonuri şi în legătură cu o candidatură a lui Sorin Oprescu.
Dacă Sorin Oprescu va candida, indiscutabil el va candida la ordin, pentru a rupe din electoratul PSD în favoarea lui Cătălin Predoiu.
Ar fi posibile două explicaţii:
1.    Sorin Oprescu a încheiat şi el un tîrg, ca tot românul.
2.    Sorin Oprescu e omul Lor. Arestarea a venit în clipa în care nu s-a mai înţeles cu Ei la bani, cum s-a mai întîmplat și-n alte cazuri, deja notorii.”, susține Ion Cristoiu.

Citeşte mai multe despre:   cristoiu,   Valeriu Zgonea,   SRI,   Ponta,   PSD,   PNL,   alegeri,   Sorin Oprescu
 
 
 
Loading...