Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dacian Cioloș: „România va avea nevoie de reforme” / Dan Barna: „Este o coaliție care își asumă foarte responsabil măsurile și ceea ce va urma în lunile și anii următori pentru România” (VIDEO)

Dacian Cioloș: „România va avea nevoie de reforme” / Dan Barna: „Este o coaliție care își asumă foarte responsabil măsurile și ceea ce va urma în lunile și anii următori pentru România” (VIDEO)

Un articol de: Irina Mina - 22 Dec 2020, 17:54
Dacian Cioloș: „România va avea nevoie de reforme” / Dan Barna: „Este o coaliție care își asumă foarte responsabil măsurile și ceea ce va urma în lunile și anii următori pentru România” (VIDEO) Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Dacian Cioloș a declarat marți, după discuția cu președintele Klaus Iohannis din cadrul consultărilor desfășurate la Palatul Cotroceni în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru, că partenerii din coaliție i-au propus Președintelui să lucreze „împreună”, pentru că „România are nevoie de reforme.

Dacian Cioloș: România va avea nevoie de reforme. Pe foarte multe lucruri ne-am pus de acord și le veți găsi în programul de guvernare

„I-am confirmat, deci, domnului Președinte faptul că cele trei partide au format o coaliție, s-au pus de acord asupra lui Florin Cîțu – nominalizarea pentru premier, că avem un program de guvernare finalizat și că vrem să începem cât mai repede guvernarea, vrem să avem un Guvern învestit cât mai repede, săptămâna aceasta. I-am propus Președintelui să lucrăm împreună în parteneriat, această coaliție de guvernare împreună cu dânsul, pentru că România va avea nevoie de reforme. Pe foarte multe lucruri ne-am pus de acord și le veți găsi în programul de guvernare. Sunt lucruri pe care urmează să le mai discutăm, reforme pe care noi ni le-am propus și pentru care vom solicita sprijinul în Parlament al partenerilor, dar suntem gata să începem. E o echipă care s-a sudat în aceste zile în care am avut negocieri intense, chiar dacă unora li se pare că am trenat să formez un Guvern și să finalizez un program de guvernare serios și cu consistență în câteva zile, mai puțin de două săptămâni. Din punctul meu de vedere e o performanță dată fiind experiența pe care am avut-o în alte state membre din UE. Deci, cred că, din acest punct de vedere, începem cu dreptul și construim, începând de astăzi, un parteneriat între Parlament, Guvern, Președenție, pentru a pune în aplicare un program de reforme pentru România”, a afirmat Dacian Cioloș.

Dan Barna: O coaliție care își asumă foarte responsabil măsurile și ceea ce va urma în lunile și anii următori pentru România

„A fost o discuție foarte pragmatică, i-am transmis Președintelui că nu suntem o coaliție bazată pe un entuziasm năuc, bucuros că s-a întâmplat, ci că este o coaliție care își asumă foarte responsabil măsurile și ceea ce va urma în lunile și anii următori pentru România, i-am transmis și că dincolo de programul de guvernare pe care îl vom prezenta mâine sunt câteva reforme care trebuie să se întâmple în România și pe care electoratul le așteaptă, și că așteptăm sprijinul și susținerea domniei sale pentru ca aceste reforme să devină realitate, chiar dacă ele nu sunt explicit menționate în programul de guvernare și de asemenea am convenit că acest efort și acest tur de forță care s-a întâmplat în aceste zile, cumva fără precedent în istoria de 30 de ani a României, este de fapt mesajul unei alinieri de voințe de care România are nevoie ca să poată avea o guvernare stabilă și funcțională în lunile și în anii următori”, a spus și Dan Barna.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Citeşte mai multe despre:   Dacian Ciolos,   Dan Barna